Conectează-te cu noi

Sport

„Ștafeta Veteranilor” ajunge la Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

„Ștafeta Veteranilor” ajunge la Buzău. În perioada 05-25.10.2023, în toate județele țării se va desfășura „Ștafeta Veteranilor” – Ediția a X-a, în scopul promovării valorilor naționale și a respectului față de veteranii și eroii României.Anul acesta, garnizoana Buzău participă la activitate în cadrul „Traseului Roșu”, cu plecare din București în data de 5 octombrie și încheiere în data de 25 octombrie, la Carei, de Ziua Armatei României.

În data de 11.10.2023, în Buzău, se desfășoară următoarele activități:

– între orele 16.45-17:00 (aproximativ), echipa de ștafetă va sosi dinspre Brăila și va intra în localitatea Buzău (punct întâmpinare Petrom – Bariera Brăilei), dinspre Gălbinași, prin alergare sau mers cu bicicleta, la care se vor alătura militari din garnizoana Buzău;

– între orele 17.00-17.30, participanții la activitate se vor deplasa pe traseul Șoseaua Brăilei – Strada Alexandru Marghiloman – Strada Clemenței – Strada Ion Băieșu – Piața Daciei.

– aproximativ, între orele 17:30-17.45, va avea loc predarea ștafetei de către comandantul (înlocuitorul legal) Garnizoanei Buzău, împreună cu autorități ale municipiului Buzău, echipei formate din un alergător și un ciclist din Buzău, care vor purta ștafeta către garnizoana Focșani.

În data de 12.10.2023, ora 08.30, ștafeta va pleca de la sediul comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, Bd. Mareșal Alexandru Averescu – Bulevardul Unirii – pod Mărăcineni – E-85.

Ștafeta va continua deplasarea pe drumul E-85, comunicația Mărăcineni – Poșta Câlnău – Râmnicu Sărat – Focșani.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL


Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending