Satul buzoian
(Video) Strada care a ajuns de râsul comunei. Conducta de gaze a fost montată deasupra porților
O stradă din Vadu Pașii a ajuns de râsul comunei după ce conducta de gaze a fost montată deasupra porților. Localnicii spun că își doreau această investiție dar se așteptau ca țevile să fie montate subteran. Acum, oamenii nu mai au ce face decât să facă haz de necaz , iar lista glumelor este destul de lungă, scrie sansanews.ro.
Totul se întâmplă pe strada Avion, din satul Scurtești. Rețeaua de gaze a fost realizată înainte de Paște, iar acum oamenii spun că au primit cu adevărat o minune pentru că strada lor este unică. Localnicii care stau pe următoarea stradă și care la rândul lor așteaptă să li se monteze conducta de gaze spun că nu vor fi de acord să le facă aceeași lucrare.
Țevile de gaze au fost montate la vedere, în fața porților, la o înălțime de 3-4 metri, și nu în pământ, așa cum se așteptau, pentru a proteja asfaltul recent reabilitat, spun reprezentanții Primăriei care nu văd nimic neobișnuit în modul în care arată conducta de gaze. Viceprimarul Cristinel Georgescu a anunțat că soluția a fost aleasă de executantul lucrării.
Totuși, pe lângă aspectul care lasă de dorit, localnicii ridică și problema unui accident care ar putea să aibă loc din cauză că țevile nu sunt protejate. Alții se tem că iarna vor avea probleme cu alimentarea cu gaze.
Imagini cu strada Avion au ajuns și pe internet unde, la fel, au strâns sute de reacții haioase.
- 24 Ore2024-11-05
Detalii pentru cei interesați - Cum te poți angaja în armată: Pașii de urmat, salariul, locuința de serviciu pentru familie
- 24 Ore2024-11-05
Scaune pliabile cu spătar pentru confort sporit: ce să cauți
- 24 Ore2024-11-05
Un buzoian de 24 de ani condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare cu executare pentru schingiuirea animalelor
- 24 Ore2024-11-05
Manipularea pieței de energie, în dezbaterea Parlamentului European