Sport
Carpați Nehoiu învinsă și fotbalul buzoian rămâne fără promovare la LIGA3

Carpați Nehoiu, înfrântă și în returul barajului: 2-1 pentru Victoria Traian, fotbalul buzoian rămâne fără promovare
Carpați Nehoiu a ratat promovarea în Liga a III-a, după ce a pierdut și manșa retur a barajului în fața campioanei județului Brăila, Victoria Traian. După înfrângerea cu 0-1 din tur, echipa buzoiană a cedat și în meciul decisiv, disputat duminică, 29 iunie, scor 2-1 pentru gazde.
Deși Carpați a sperat într-o revenire, echipa din Traian și-a păstrat calmul și a controlat jocul, reușind să se impună și în fața propriilor suporteri, în fața unei atmosfere entuziasmante. Astfel, cu scorul general de 3-1, Victoria Traian obține promovarea în eșalonul al treilea al fotbalului românesc.
Pentru fotbalul buzoian, este al treilea an consecutiv în care campioana județeană ratează accesul în Liga a III-a. După promovarea reușită de Voința Limpeziș, au urmat trei sezoane fără succes, deși la baraj au fost prezente echipe cu pretenții: Montana Pătârlagele, Voința Lanuri și, acum, Carpați Nehoiu.
Eșecul confirmă din nou dificultatea de a face pasul spre fotbalul profesionist, chiar și pentru formații cu tradiție și susținere locală.
Dragoş Ceausel, Antrenor Carpați Nehoiu⚽️:
“Astăzi, din păcate, am pierdut barajul pentru promovare în Liga 3. Fără să fiu subiectiv, echipa a făcut un meci foarte bun și a pierdut total nemeritat (2 bare, gol anulat din ofsaid, posibil 11m). Asta nu înseamnă că le sunt diminuate meritele echipei din Brăila, echipă foarte bună, cu siguranță cel mai bun adversar pe care-l puteam întâlni din regiunea în care suntem repartizați. Sunt mândru de acești băieți, au dat totul, nu am ce să le reproșez. De asemenea, mulțumesc nehoienilor numeroși care ne-au însoțit și ne-au aplaudat (mai puțin domnului veterinar care vine și ne înjură la fiecare meci – inclusiv azi, chiar nu înțeleg de ce). Eu, personal, ca antrenor și jucător, am făcut tot ce a depins de mine pentru a ridica această echipă, fără a dori să fiu remunerat, cu multe lucruri făcute extra (cei care vin pe la stadion știu bine), doar pentru a pune și echipa asta pe harta fotbalului (să arătăm că și la noi se poate). Credeți-mă, am făcut maxim. Mulțumesc din tot sufletul oamenilor care au susținut această echipă (se știu ei, nu-i mai enumăr), inclusiv autorităților locale. S-a încheiat un capitol!
Doamne ajută să auzim numai de bine.”
Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net
18:00 | Fotbal, SUPERLIGA Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia10-05-2025 , Scor: 0-3 |
00:00 | Fotbal, SUPERLIGA AFC UTA Arad - Gloria Buzău17-05-2025 , Scor: 0-0 |
18:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Adjud 1946 - CSM Râmnicu Sărat16-05-2025 , Scor: 5-1 |
18:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Râmnicu Sărat - AFC Viitorul Onești24-05-2025 , Scor: 1-4 |
12:00 | Fotbal, LIGA4 CS Carpati Nehoiu - ACS Montana Patarlagele10-05-2025 , Scor: 4-0 |
12:00 | Fotbal, LIGA4 FC Petrolul Berca - CS Carpati Nehoiu17-05-2025 , Scor: 0-5 |
12:00 | Fotbal, LIGA4 CS Carpati Nehoiu - ACS Gloria Vadu Pasii24-05-2025 , Scor: 1-0 |
- 24 Ore2025-07-17
Avertizare Cod Roșu pentru o localitate din județul Buzău: vijelii puternice și grindină severă
- 24 Ore2025-07-17
Fugea de polițiști și a rămas agățat într-un gard, la Buzău. Pompierii au intervenit de urgență
- 24 Ore2025-07-17
Tragedie în Italia: Felix Baumgartner, partenerul Mihaelei Rădulescu, a murit
- 24 Ore2025-07-17
Transalpina: un fulger a lovit șoseaua la câțiva metri de o mașină cu turiști din Buzău
- Național2025-07-17
Avertizare COD ROSU | A fost emis RO-ALERT
- 24 Ore2025-07-17
Avertizare meteo: vijelii puternice și grindină în județul Buzău - Cod Portocaliu
- 24 Ore2025-07-17
Fugă cu ghinion la Buzău: A încercat să sară un gard pentru a scăpa de polițiști și a rămas blocat
- 24 Ore2025-07-17
Șapte locații de vizitat în județul Buzău | Tu ce locații recomanzi?