Sănătate
Se mențin tarifele decontate de CNAS medicilor de familie și celor din ambulatoriu
Cel puțin așa promite ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, care a declarat că tarifele vor fi menținute la actualul nivel până la finalul acestui an, urmând să fie alocată o sumă de 2,1 miliarde de lei în acest sens, printr-un act normativ aprobat de Guvern. , scrie sanatateabuzoiana.ro.
Se apropie finalul jumătatea anului, iar medicii de familie și cei din ambulatoriul de specialitate avertizează Guvernul că nu vor mai încheia contracte cu casele de sănătate, dacă nu se vor menține prevederile actului normativ prin care s-a decis ca tarifele decontate pentru serviciile prestate în semestrul I 2024 să fie să fie la nivelul din 2023. Propunerea inițială a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) era de scădere semnificativă a tarifelor, din cauza constrângerilor bugetare.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat însă miercuri, în cadrul dezbaterii „Sustenabilitatea și predictibilitatea sistemului de sănătate. Rolul medicamentelor generice și biosimilare”, organizată de Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), că tarifele vor fi menținute la nivelul actual, până la sfârșitul acestui an, iar în acest scop, Ministerul Finanțelor va aloca 2,1 miliarde de lei, printr-un act normativ aprobat de Guvern, astfel că se „va deschide perspectiva ca, prin intermediul medicilor de familie și al medicilor din ambulatoriu, un număr cât mai mare de pacienți să beneficieze de servicii medicale de… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








