Sănătate
Maraton de transplant: Cinci donatori, o armată de medici și 20 de vieți salvate

Sărbătoarea Floriilor a venit o nouă șansă la viață pentru 20 de pacienți care au fost salvați prin transplant, după ce rudele a cinci români aflați în moarte cerebrală au acceptat să doneze organele celor dragi. , scrie sanatateabuzoiana.ro.
A fost un weekend de foc pentru echipele medicale implicate în activitatea de transplant. A fost o cursă contracronometru pentru viață, în care solidaritatea şi dragostea faţă de semeni, tăria de a lua decizii foarte grele, munca responsabilă şi efortul colectiv al unei armate de de specialiști au făcut ca suferinţa să se transforme în speranţă.
Cinci familii, din cinci orașe diferite, au acceptat donarea de organe și țesuturi de la tot atâtea ființe dragi aflate în moarte cerebrală. Echipele medicale s-au mobilizat, iar de vineri seară până duminică, 20 oameni au primit o nouă șansă la viață prin transplant de organe, iar și mai mulți vor avea o viață mai bună prin transplant de cornee şi țesuturi osteotendinoase. Pentru ca totul să fie posibil s-au implicat și echiajele SMURD și de la Ambulanță, dar și un elicopter MAI care a asigurat transportul de urgență.
„Mulțumim din inimă, cu profund respect și recunoștință, acestor familii pentru gestul altruist și generos pe care au ales să îl facă, transformând durerea și suferința lor într-un alt început pentru alți pacienți a căror unică șansă este un transplant”, a transmis conducerea Agenției Naționale de Transplant (ANT).
Maratonul… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.
- 24 Ore2025-03-15
UPDATE: Trei adulți și un copil de 2 ani răniți pe DN2E85
- 24 Ore2025-03-16
ANM: Precipitații mixte, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă și îngheț la sol
- Sport2025-03-16
Mărăcineanu Marius Laurențiu, o viață dedicată fotbalului
- 24 Ore2025-03-16
128 de ani de la nașterea Margaretei Sterian | Un liceu din Buzău îi poartă numele
- 24 Ore2025-03-16
Finanțare europeană record pentru Buzău: 100 de milioane de euro pentru reabilitarea a 30 de blocuri
- Sport2025-03-16
AJF BUZĂU: Rezultate, clasamente LIGA4, play-off și play-out