Județul Râmnicu Sărat, numit și Slam Râmnic, își ia numele de la râul care îl străbate. A fost una dintre cele 32 de unități administrative-teritoriale ale României. Conform documentelor istorice, numele provine fie de la termenul latin Romanicus, fie de la cuvintele slave „raba” și „rabnic”. Termenul „Sărat” a fost adăugat ulterior pentru a-l diferenția de orașul Râmnicu Vâlcea. Înainte de a deveni municipiu, Râmnicu Sărat era un județ independent, învecinându-se cu județele Putna (la nord și nord-vest), Buzău (la vest), Brăila (la sud-vest), Tecuci și Covurlui (la nord-est).
Prima mențiune documentară a așezării datează de la 8 septembrie 1439 într-un privilegiu comercial acordat negustorilor din Polonia, Galiția și Moldova de către domnitorul Vlad Dracul. Aceasta menționează că „liovenii plătesc prima vamă la Râmnicu Sărat, doi florini ungurești pentru fiecare căruță încărcată, apoi plătesc și celelalte vămi”. În jurul acestui punct comercial s-a dezvoltat treptat un centru în care locuiau negustorii și meșteșugarii, în strânsă legătură cu moșia pe care se afla, într-o zonă locuită de mult timp.
Așezarea a luat naștere ca un târg pe valea râului cu același nume și a devenit un loc de schimb pentru mărfurile din zonă. Dezvoltarea sa a fost influențată de extinderea activităților meșteșugărești și creșterea schimburilor de produse. Această afirmație este susținută de descoperirile arheologice, precum și de configurația geografică și economică a regiunii.
Cât despre zonele ocupate în prezent de municipiul Râmnicu Sărat, cele mai vechi urme arheologice datează din neolitic (6500 – 3500 î.Hr.), când fragmente ceramice lucrate manual, vase bitronconice și alte obiecte au fost descoperite pe Strada Mare în 1960. Au fost găsite și fragmente de oase aparținând culturii Boian din neoliticul dezvoltat, precum și obiecte din eneoliticul culturii Gumelnița (3500 – 2000 î.Hr.).
