Conectează-te cu noi

Sport

GLORIA, surclasată de UTA şi rămâne în “B”!

Avatar photo

Publicat

pe

Gloria Buzău nu a reușit accederea în prima ligă în sezonul 2022-2023. Nici direct, nici prin intermediul dublei manșe de baraj. Puși în gardă de jocul din urmă cu o săptămână, și purtați de energia emanată de un pubic efervescent, arădenii s-au impus categoric și vor evolua și din sezonul viitor în Superliga. Iar buzoienii probabil o vor lua de la capăt.

Aradul este un oraș frumos, care trăiește în liniște vestului bănățeano-ardelenesc. Dar când se apropie ora meciului, zona din apropierea arenei ”Francisc von Neumann” devine un vulcan. Oriunde te uiți, vezi femei, copii, bătrâni, îmbrăcați invariabil în alb și roșu, suporteri ai unui club de tradiție, care au văzut și au trăit multe, fotbalistic și nu numai. Toți sunt optimiști, știu că UTA are prima șansă, după un meci tur nu foarte reușit, și nici nu concep catastrofa numită retrogradare. Judecând după public și manifestarea acestuia, UTA are 1-0 cel puțin încă de la cabine.

După circa două ore și jumătate de vânzoleală, furnicarul alb-roșu se liniștește și își ocupă locul în tribună. Trei minute până la meci, peluza e plină-ochi, tribunele la fel, și toată lumea ridică fularele și cânta imnul echipei, adaptat după celebrul ”De la Dunăre la Sena”. Deși versurile sunt afișate pe cele două tabele electronice, nimeni nu privește acolo, cu toții știu versurile pe dinafară, mai ales marea de copii care colorează peluza.

Primele zece minute aduc murmure și emoții, mai ales după ce portarul Iacob scoate greu de sub transversală o lovitură liberă. Ratează Blejdea, la fel și Trebotic, iar în minutul 14 gazdele apar prima dată periculos în fața porții – Keșeru și Postolachi lucrează o fază de atac, balonul ajunge la Abeid, care trage din unghi închis în bară, iar balonul sare în brațele portarului Rusu. Două minute mai târziu, stadionul erupe – Ubbink bate bine un corner de pe dreapta, iar Postolachi reia cu capul din careul mic, descotorosindu-se foarte ușor de un marcaj lejer al lui Wiktorski. Până la finalul reprizei arădenii controlează jocul, mai ales că Buzăul rămâne fără Dudu, una dintre piesele de bază la creație, ieșit accidentat. Dar totul avea să fie și mai rău…

UTA se desprinde încă din startul reprizei – Chindriș profită de faptul că un șut ajunge pe direcția sa și înscrie din careu, la o fază la care Oteliță nu s-a sincronizat defensiv cu colegii săi. Același fundaș central încheie definitiv conturile în minutul 60, după ce profită de marcajul aproximativ al lui Trebotic și reia cu capul centrarea lui Anton de pe stânga. Imediat, Postolachi scapă singur spre poarta conaționalului său Rusu, dar portarul intervine salvator de două ori în aceeași fază. În minutul 69, portarul Iacob e surprins de o lovitură liberă executată de Alexandru de la 25 de metri și de o deviere a unui coechipier din zid, iar scorul devine 3-1. Minutul 80 risipește însă emoțiile – portarul Rusu este incomodat de pressingul agresiv al adversarilor și greșește o pasă, trimițând către Stahl, care dă dovadă de altruism și îl lansează pe Postolachi, basarabeanul marcând în poarta goală pentru 4-1. Finalul de joc e al impetuosului Otele, care înântă prin sprinturile de pe stânga, dar și prin golul de 5-1, venit în minutul 89 cu un șut plasat lângă bară. Și cam asta a fost!

Finalul aduce bucurie și entuziasm, iar gazonul se umple instantaneu de sute de copii. Printre ei și merituoșii juniori ai clubului, care au fost prezentați la pauză și au performat la diverse categorii de vârstă, stârnind ropote de aplauze. La buzoieni, resemnare și zâmbete amare, căci au dat de un adversar net  superior.

Gloria, (aproape) în anonimat!

Deși remiza „albă” din tur nu era un rezultat neapărat rău, un singur jurnalist, în aceași timp suporter (sau invers!) a ales să traverseze țara pentru a fi alături de echipa de suflet. Invocând probabil distanța foarte mare (circa 600 km) și oboseala, membrii ”Peluzei Crâng” nu au luat în calcul această deplasare, care era extrem de importantă. Așadar, suporterul – jurnalist care a mers cu două trenuri la Arad și a revenit cu echipa a fost singurul sprijin acolo, plecând acasă dezamăgit poate de rezultat, dar bucuros că a văzut un meci fain, jucat într-o atmosferă de poveste.

Ce va fi după 5 iunie?

Atacantul Valentin Alexandru a afirmat că în cazul a 90 % din lot, inclusiv staffului tehnic, contractele vor expira după primele cinci zile ale lui Cireșar. Deja Relu Stoian a semnat cu Oțelul, iar Bogdan Oteliță cu Sepsi, iar plecările sigur vor continua. Nu este exclus ca Gloria să piardă și unul sau mai mulți jucători străini. Evident, vor fi și veniri. Deocamdată este vacanță…

Barajele, un blestem?

Gloria, Metalul și CSM Rm. Sărat au reprezentat Buzăul la jocuri de baraj, cu promovarea pe masă. Echipele din Liga a a treia au ratat finalele, iar Gloria a fost clar depășită de UTA Arad. Rămâne ca Montana Pătârlagele să spele imaginea și să treacă în dublă manșă de baraj de campioana județului Tulcea, cel mai probabil Hamangia Baia, pentru promovarea în Liga a treia. Jocurile au loc pe 17 iunie (tur, la Tulcea) și 24iunie (retur, la Buzău).

UTA ARAD – GLORIA BUZĂU 5-1 (0-0 în tur) Au marcat: Postolachi 16′, 80′, Chindriș 49′, 66′, Otele 89′ /  Alexandru 69′ UTA Arad: Iacob, Vukcevic, Chindriș, Hoxhallari, Abeid, Batha (Iurasciuc 84′) , Pop (Negoescu 78′), Ubbink (Anton 46′), Roger (Stahl 64′), Postolachi, Keșeru (Otele 64′)     Antrenor: Mircea Rednic

Gloria Buzău: Rusu, Oteliță, Vîrtej, Wiktorski, Sălceanu (Lazăr 66′), Lopez, Trebotic (Fulop 81′), Dudu (Gaitan 32′), Greu (Alexandru 46′), Blejdea (Marku 46′), Boiciuc Antrenor: Adrian Mihalcea

Au arbitrat Radu Petrescu (București), Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti) și Imre-Laszlo Bucși (Sfântu Gheorghe).

Arbitru VAR: Marcel Bîrsan (Bucureşti).

Arbitru AVAR: Stelian Slabu (Braşov).

Observator de arbitri: Octavian Șovre (Satu Mare).

Delegat de joc: Felix Grigore (Bucureşti).

Adrian Mihalcea, antrenor Gloria:”Am jucat bine aproape trei reprize. Și azi am făcut o primă parte destul de bună, consistentă. Am luat un prim gol dintr-o fază fixă, ne-am bătut singuri azi. Am luat, practic, două goluri din faze fixe sau acțiuni după faze fixe și pe o greșeală de portar. Pe urmă, am căzut și fizic și mental, scorul putea fi și mai mare. S-a văzut calitatea jucătorilor echipei gazdă, a SuperLigii, nu am mai făcut față și am fost sparring partner. Felicit jucătorii pentru tot traseul, am fost pentru prima dată în play-off și am ajuns la baraj. Am fost onorabili în prima manșă, în a doua nu am mai rezistat. Merită felicitați băieții, nu am avut un lot numeric foarte mare, am jucat multe meciuri cu aceiași băieți, pe final unii dintre ei au clacat. Felicit gazdele, merită pe deplin această victorie. Mi-ar plăcea să nu mai fie în această situație, cu așa public. Fotbalul are nevoie de stadioane pline, acum și cu Dinamo acest lucru se va îmbunătăți. UTA merită, când am fost eu aici erau alte condiții. Terenul de joc era cât sala de conferință, sunt alte condiții acum. Stadionul acesta e superb, prima dată am scos cu Chindia un egal, acum nu am mai reușit, riscam să ne facem și de râs azi”.

Mircea Rednic, antrenor UTA:”Am reușit! A fost o primă repriză mai grea, am început pe diesel, pe frânturi, dar eram ferm convins că atunci când vom marca ei vor fi obligați să se deschidă, să iasă la atac, să ne surprindă și atunci vor apărea și spațiile. Până atunci, s-au bazat doar pe apărare și pe contraatac. Am avut spații apoi, repriza a doua a fost mult mai bună. Intrarea lui Anton a echilibrat și a ordonat puțin jocul, scorul nu mai contează, important e că rămânem sus. Echipa merită, nu înțeleg de ce s-a ajuns aici, ținând cont de jucătorii din lot. Eu am terminat neînvins în campionat, iar în cupă știe toată lumea cum am pierdut. La Pitești, am luat gol în minutul 98, din al treilea penalty, acasă, cu Craiova, la 1-0 am avut gol valabil, dar anulat. Până la urmă, e important e că nu am pierdut niciun, iar azi că nu ne-am dezamăgit fanii. Au creat o atmosferă senzațională, ne-au dat mai multă încedere. Cât sunt de jucători cu experiență, dar tot au avut emoții. Apoi,  problema cu jucătorii care termină contractul era reală, care nu știu ce vor face. Sincer să fiu, mie mi-a fost teamă, dar au jucat bine, îi felicit. Acum la treabă, vacanța e scurtă”.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL


Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending