Nea’ Mitică, așa cum îi spuneau medicii mai tineri care au avut privilegiul de a-i fi colegi și prieteni, a trăit o viață intensă, a format zeci de generații și a vindecat probabil zeci de mii de pacienți, cu profesionalismul și dedicarea pe care numai un medic cu har le poate avea. , scrie sanatateabuzoiana.ro.
Trecerea medicului și omului DUMITRU DOBRESCU la cele veșnice a fost anunțată astăzi, de Spitalul Județean de Urgență Buzău.
„Cu adâncă durere și tristețe în suflet, anunțăm trecerea în neființă a d-lui. Dr. DUMITRU DOBRESCU, la venerabila vârstă de 96 de ani.
Dl. Dr. DUMITRU DOBRESCU, medic primar cardiologie și medicină internă a profesat o lungă perioadă de timp în cadrul secției Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență Buzău.
A fost un medic cu un devotament desăvârșit, care și-a dedicat întreaga carieră salvării vieții pacienților.
Transmitem un gând de alinare şi mângâiere familiei. Sincere condoleanțe!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Spitalul Județean de Urgență Buzău.
Regrete eterne și condoleanțe familiei a transmis și Colegiul Județean al Medicilor.
„Cu adâncă tristețe am aflat de decesul domnului Dr. DUMITRU DOBRESCU, medic primar medicină internă și cardiologie, la venerabila vârstă de 96 de ani.
A fost un reper în medicina buzoiană, un exemplu de profesionalism, de dedicare și de umanism, un suflet senin, un OM de mare omenie, un medic și un coleg de excepție. Colegii, discipolii… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.