Conectează-te cu noi

Cultural/Educație

Școala "George Emil Palade", triplu impact pentru "NAȚIONALE"

Avatar photo

Publicat

pe

Despre ”Școala 15”, cum mai este cunoscută instituția  din apropierea Crângului, și performanțele sportive la nivel juvenil ale acesteia s-a mai scris și se va mai scrie. Cei trei factori care favorizează performanța- o infrastructură modernă, un grup de profesori și elevi dedicați și implicați și nu în ultimul rând un ajutor prompt și total din partea duo-ului de profesori Elena Gheorghe-Camelia Timofte, acestea reprezentând conducerea unității școlare –  au condus la performanțe notabile, în diverse discipline sportive.

Concret, la etapele județene, reprezentanții școlii mai sus amintite au participat la nu mai puțin de opt competiții, și nu au coborât niciodată sub locul al doilea. Cronologic, mai întâi a intrat în scenă echipa de volei feminin gimnaziu, antrenată de prof. Crăciun Marian și prof. Dobrin Daniela. Acestea au câștigat turneul organizat la Buzău pe 3 martie și s-au calificat la faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

S-a trecut apoi la handbal feminin gimnaziu, acolo unde echipa școlii antrenată de prof. Mihai Crăciun și Liliana Crăciun au obținut locul secund în cadrul aceleiași Olimpiade, într-un turneu disputat la Buzău pe 6 martie. De altfel, toate aceste turnee au avut ceva în comun- toate au făcut parte din Olimpiada Națională a Sportului Școlar și s-au desfășurat la Buzău, pe parcursul lunii martie. Este adevărat, turneele de fotbal băieți și fete au primit în plus titulatura de ” Cupa Tymbark  Junior”.

Datele de 8 și 9 martie au adus noi succese și noi trofee. Pe 8 martie, într-o zi cu mare însemnătate pentru reprezentantele sexului frumos, echipa de baschet fete gimnaziu, pregătită de prof. Mihai Crăciun, a cucerit titlul de campioană, iar a doua zi a triumfat echipa de fotbal băieți clasele 0-II, sub comanda profesorului Marian Crăciun.

Nici ziua următoare nu a fost lipsită de performanțe, pe 10 martie înregistrându-se noi victorii la șah gimnaziu băieți și fotbal fete, clasele 0-II, ambele echipe fiind antrenate de prof. Mihai Crăciun.  Pe final de lună, la colecție s-a mai adăugat un titlu de campioni (handbal băieți gimnaziu, prof. Marius Ciocîrlan – 27 martie)  și  un loc secund (fotbal fete clasele III-IV, prof. Mihai Crăciun).

Echipele care au triumfat la faza județeană au participat, evident, la faza superioară. Este vorba de etapa zonală sau regională. Două dintre echipe au făcut-o déjà cu succes, în vreme ce a treia urmează să intre în competiție în luna mai.

În perioada 24-26 martie, la Buzău, a avut loc etapa zonală a turneului de baschet fete gimnaziu. Au participat câștigătoarele județene din Buzău, Brăila, Vrancea, Constanța și Galați. Victoria a revenit formației buzoiene, antrenată de prof. Mihai Crăciun, și formată din Bianca Cucu, Daria Vasile, Ingrid Munteanu, Anca  Ștefan , Bianca Prună , Daria Chițu , Maria Tărîțe, Sofia Manole, Ana Cristea și Adelina Gheorghișor.

Dacă tinerele baschetbaliste au evoluat pe teren propriu, colegele lor de la volei feminin gimnaziu au fost nevoite să se deplaseze mai la sud, tocmai aproape de Deltă. Sub comanda cuplului de antrenori Marian Crăciun- Daniela Dobrin, reprezentantele Buzăului și-au depășit adversarele din Tulcea, Constanța, Vrancea,  Brăila și Galați și au câștigat competiția, și totodată dreptul de a  participa la faza națională. Pentru echipa de la ”Palade” au evoluat Bianca Cucu, Maia Apostol, Daria Vasile, Briana Crăciun, Ana Babeș, Laura Cîrstea, Daria Costache, Marian Moldovanu, Ana-Maria Ilie și Alexia Militaru.

Pe lângă cele două echipe menționate mai sus, echipa de handbal băieți gimnaziu, pregătită de prof. Marius Ciocîrlan, va încerca și ea să ajungă a faza națională a competiției. Turneul decisiv va avea loc la Buzău în perioada 11-15 mai, iar adversarele vor fi și de această dată campioanele județelor învecinate. Din echipa de handbal băieți gimnaziu fac parte Ianis Horjea, Denis Mangalea, Sebastian Rîmniceanu, Octavian Coman, Cristian Șerban, Andrei Rusen, Dragoș Negrea, Matei Mihai, David Lăcătuș, Mihnea Voiculaș, Raul Mihăilă și Vlad Mușceleanu.

Tot în luna mai sunt planificate și fazele naționale, campioanele buzoiene urmând să evolueze pe terenuri străine. Fetele de la volei gimnaziu se vor întoarce la Tulcea, pentru faza națională (4-7 mai), iar fetele de la baschet gimnaziu vor merge, pentru aceeași fază, în Prahova (11-14 mai). De asemenea, tânărul Matei Iordăchescu va merge, însoțit de prof. Mihai Crăcun, tocmai la Sibiu, pentru faza națională a Olimpiadei de șah gimnaziu băieți (12-14 mai).

Așadar, performanțe mai mult decât notabile, care atestă faptul că la ”15” se muncește temeinic, cu spor și mai ales cu cap. Antrenorii au declarat la unison că un sprijin deosebit și permanent l-au primit din partea conducerii școlii, reprezentată de doamnele director Elena Gheorghe și Camelia Timofte, dar au apreciat în același timp modul în care acești copii s-au pregătit într-o

bază sportivă modernă și propice performanței. Referitor la competițiile în care au fost angrenate echipele, profesorii au apreciat nivelul din ce în ce mai ridicat al competiției, precum și faptul că elevii vin mai buni, mai pregătiți, mai dornici de performanță.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending