Conectează-te cu noi

Cultural/Educație

Luni, 15 ianuarie, zi de plată a burselor pentru 1,2 milioane de elevi, după ce banii ar fi fost virați către școli

Avatar photo

Publicat

pe

Luni, 15 ianuarie, elevii din țară ar urma să primească bursele pe luna decembrie, după ce sumele necesare au fost trimise către școli, prin inspectoratele școlare, confirmă pentru Edupedu.ro secretarul de stat Florian Lixandru. Bursa de merit ar urma să fie de peste 330 de lei, până în 343 de lei, conform unor calcule pe baza formulei din metodologia de acordare a burselor 2023-2024, în funcție de cum se raportează fiecare inspectorat școlar la zilele de vacanță din decembrie.

În noiembrie 2023, la prima virare a burselor din acest an școlar, peste 1,28 de milioane de elevi au primit burse, o premieră pentru Educația din România.

„Atât banii pentru salarii, cât și cei de burse sunt pe traseu. Astăzi vor ajunge la inspectorate”, spune joi, 11 ianuarie, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației Florian Lixandru pentru Edupedu.

Tot în aceste zile ar urma să primească banii de burse sociale și de excelență pe lunile septembrie-decembrie și elevii de la școlile și liceele private și confesionale, după ce plata pentru acestea a fost deblocată. Edupedu.ro a scris că sumele pentru acești elevi nu urmează același traseu Minister – inspectorat școlar – școală, ci se alocă de la Guvern prin hotărâre și prin consiliile locale. Hotărârea executivului de a aloca peste 3 milioane de lei din Fondul de rezervă ca să plătească bursele elevilor de la privat a fost aprobată în ultima ședință din anul 2023, pe 29 decembrie.

„În legea bugetului sunt prevăzute sumele necesare pentru aceste burse, iar Ministerul Educației a comunicat Ministerului Finanțelor sumele pe fiecare județ în parte. Mai departe responsabilitatea pentru finanțarea acestor burse revine consiliilor locale care ar trebui să facă deschideri de finanțare pentru școlile private din jurisdicția lor”, spune Lixandru. Peste 330 de lei bursa de merit pe decembrie, plătită în ianuarie. Două modele de calcul în funcție de zilele de vacanță

Bursa de merit, calculată după o formulă ce implică numărul de zile de cursuri și numărul de zile de vacanță, ar urma să fie pe luna decembrie peste 330 de lei, până în 343 de lei, în funcție de cum calculează fiecare inspectorat școlar.

Calculul se bazează pe formula „(CmB/NZL) x (NZL – NZV)” din metodologia de acordare a burselor școlare, unde: „CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru; NZL = număr de zile lucrătoare în luna respectivă; NZV = număr de zile de vacanță în luna respectivă”. „În calcul (…) sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare”, conform Art. 18 din metodologie.

Potrivit unei variante de calcul consultate de Edupedu.ro, sunt 21 de zile lucrătoare în luna decembrie, inclusiv 1 decembrie, de Ziua Națională, sărbătoare legală, și zilele de Crăciun (25-26 decembrie), fiind zile libere declarate prin lege care prin metodologia de acordare a burselor sunt considerate zile lucrătoare. În același timp, zile de de vacanță sunt 5 la număr potrivit structurii anului școlar: 25 – 29 decembrie care sunt luni – vineri și care au făcut parte din vacanța care a despărțit modulul 2 de modulul 3 de cursuri. Asta înseamnă (450:21) x (21-5), adică 342,8 lei (343). Un calcul asemănător a fost primit de școli din mai multe județe, potrivit informațiilor noastre.

Suma este mai mică cu 100 de lei decât pragul stabilit de lege în anul școlar curent pentru această bursă.

O altă variantă de calcul include zilele de 25 și 26 decembrie doar la zile de vacanță, situându-se conform structurii anului școlar într-o perioadă de vacanță, și lasă astfel doar 19 zile lucrătoare. Suma rezultată de aici ar fi 331,5 lei (332), în acest caz.

Niciun elev din țară nu va primi bursele școlare în cuantumul minim prevăzut de noua lege a educației, din septembrie, pentru că bursele de merit și tehnologice sunt condiționate de o formulă de calcul în funcție de numărul de zile de școală. Acest lucru se întâmplă deoarece în fiecare lună din acest an școlar, conform calendarului oficial, există zile dintr-o vacanță școlară. Elevii de clasa a V-a ordonați după medii, bursieri în februarie

Listele cu mediile provizorii ale elevilor de clasa a V-a, pe baza cărora primii 30% din clasele lor în ordine descrescătoare primesc burse de merit în luna februarie, ar urma să fie definitivate de profesorii diriginți săptămâna aceasta și predate secretariatului școlii până luni, 15 ianuarie, prevede metodologia de acordare a burselor școlare în anul școlar 2023-2024.

Bursele pentru primii 30% elevi de clasa a V-a din clasa lor, ordonați după rezultatele școlare la disciplinele de studiu, dar și pentru cei cu media 9,50, dacă nu se încadrează pe listă după acest procent, vor fi virate în luna februarie 2024 pentru luna ianuarie, fără plata pe lunile din urmă, pe baza mediei aritmetice a tuturor notelor obținute până vineri, 22 decembrie, când s-a încheiat al doilea modul de cursuri, după cum arată prevederile din documentul citat.

Informații de context. Bursele sociale se plătesc integral, pe lunile septembrie 2023 – august 2024, adică în fiecare lună de școală din acest an școlar, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro, emisă după ce mai multe școli ar fi calculat sumele în funcție de numărul de zile, calcul care se face doar pentru bursele de merit și cele tehnologice, conform regulilor de acordare. „Nu există nicio reducere a acestor burse în nicio lună a anului școlar 2023-2024”, se arată în document. Adresa Ministerului Educație …

Citește articolul integral pe edupedu.ro

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending