Conectează-te cu noi

Sport

FRUSTRANT!

Avatar photo

Publicat

pe

Oțelul Galați și Gloria Buzău au dat piept pentru a patra oară, trei dintre dispute având loc pe teren moldav și una la munte. După ce buzoienii s-au impus într-un amical și în Cupa României, iar în sezonul regulat jocul s-a încheiat nedecis, de această dată victoria a surâs trupei lui Dorinel Munteanu, care s-a impus la limită.

În fața unei asistențe mari, peste 8000 de suflete, cum de altfel la Galați a devenit obișnuință, buzoienii au controlat total ostilitățile, de la un capăta la celălalt. Cu atât mai mare supărarea și frustrarea pentru rezultatul final, scrie arenabuzoiana.ro.

Gloria a început bine jocul, și a pus în pericol poarta adversă chiar de la început. În minutul 1 șase pase consecutive ale elevilor lui Mihalcea au dus balonul în careu, dar faza s-a soldat cu un corner. De altfel, cele mai mari ocazii ale oaspeților au venit după lovituri de colț, dar imprecizia jucătorior echipați joi în albastru și-a spus cuvântul.

Și a venit minutul 3, cel care avea să se dovedească decisiv în economia jocului. Portarul Dur-Bozoancă degajează lung, fundașul Wiktorski derutează un Relu Stoian aflat oricum prea în față, iar portarul buzoian reușește doar să atingă ușor balonul, fără a îl deranja pe Octavian Ursu, care urmărește și înscrie cu capul din apropiere. Explozie de bucurie în tribunele stadionului gălățean, și o nouă gafă decisivă trecută în contul portarului Stoian, care mai mult ca sigur ar merita o pauză de cel puțin un joc, pentru a medita la golurile încasate.

Până la pauză plouă cu centrări în careul gazdelor, din corner, lovituri libere sau faze de joc, dar Vîrtej, Gaitan sau Wiktorski irosesc șanse mari de gol și Oțelul intră la cabine cu avantaj minim.

După reluare, jocul merge pe aceleași coordonate, cu gazdele apărându-se uneori disperat, iar buzoienii încercând să atace la fel de disperat. Spectacolul se mută în tribune, acolo unde spectatorii gălățeni aprind luminile telefoanelor mobile, iar pe gazon portarul amfitrionilor intervine bine la șuturile lui Gaitan și Boiciuc. Pe final, moldovenii scot din nou colții, Stoian gafează încă o dată, dar de adata aceasta are noroc cu imprecizia lui Cîrjan. În minutul 82, în urma unei faze prelungite de atac, Oțelul bagă din nou mingea în poartă, dar golul lui Neagu este anulat pentru o poziție de offside. Și cam asta a fost totul.

Oțelul Galați se impune cu 1-0 și pune 8 puncte între ea și echipa buzoiană, căreia îi este clar că se va lupta pentru un loc de baraj. Pentru Gloria urmează o serie de foc, cu jocuri contra Stelei, a lui Dinamo și a Iașiului, toate pe teren propriu.

OȚELUL GALAȚI-GLORIA BUZĂU 1-0 A marcat Octavian Ursu (3)

Oțelul Galaţi: Dur-Bozoancă , A. Rus, Yabre, Sîrghi (Adăscăliței 72′), Nedelea, Cisotti Panait 78′), I. Neagu (cpt.), Jardan, Mitoi (Scocîlcă 56′), Fatai (Cîrjan 78′), Oct. Ursu (Zivulic 56′) Antrenor: Dorinel Munteanu

 

Gloria Buzău: R. Stoian, Oteliță, Vîrtej, Wiktorski, Șuteu, Pandele (Blejdea 75′), A. Lopez (cpt.)(Dudu 60′), V. Munteanu (Cârstocea 75′), Gaitan (V. Alexandru 75′), Angelov (Dr. Lazăr 60′), BoiciucAntrenor : Adrian Mihalcea.

Au arbitrat Bogdan Dumitrache (Bucureşti), Cosmin Vatamanu (Bucureşti) și Cosmin Bojan (Târgu Mureş).

Observator de arbitri: Gheorghe Moise (Bucureşti).

Delegat de joc: Petre Badea (Tulcea).

(Articol: Florian NECULAI / Foto: captură DigiSport)

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL


Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending