Astăzi, la Centrul Muzeal ”I.C. Brătianu”, se desfășoară o serie de evenimente organizate de Consiliul Județean Buzău, Muzeul Județean Buzău, Teatrul ”George Ciprian” și Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău. Acestea vor începe la ora 10:15 și sunt deschise publicului larg.
Programul activităților este următorul:
– ora 10:15 – Deschiderea oficială a evenimentului;
– ora 10:30 – Piesa de teatru istoric ”Mari români”, care va aduce în prim plan personalități importante ale istoriei românești;
– ora 11:00 – Hora Unirii, moment în care toți participanții vor putea să se alăture dansului tradițional al românilor;
– ora 11:10 – Concertul Ansamblului etnofolcloric Plaiurile Mioriței, care va aduce în fața publicului muzică și dansuri specifice zonei Buzăului.
Aceste evenimente sunt organizate cu ocazia zilei de 24 ianuarie, ziua în care sărbătorim Unirea Principatelor Române. Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de această zi importantă pentru istoria și cultura noastră!