Conectează-te cu noi

Monden

(VIDEO) Distincție pentru cel mai cunoscut lăutar din Buzău. Evenimente în lanț, dedicate artistului

Avatar photo

Publicat

pe

Ionel Tudorache, cel care a cules și înregistrat melodia „La Chilia-n port”, folosită la ecranizarea filmului ‘Cel mai iubit dintre pământeni’, a devenit, de astăzi, cetățean de onoare al municipiului Buzău, scrie sansanews.ro.

Melodia care a devenit șlagăr a prins foarte bine printre deţinuţi și s-a transmis pe cale orală, fiind modificată în funcţie de locul unde era cântată. Pe orice scenă apare, publicul îi fredonează imediat piesele, fiind an de an invitat special al Festivalului de Muzică Lăutărească Veche „Zavaidoc” de la Piteşti.  Artistul afirmă că succesul melodiei este dat de text, care a fost inițial format din trei strofe, acum ajungând la douăsprezece strofe, scrise de Ionel Tudorache.

Titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Buzău, la propunerea primarul Constantin Toma, i-a fost conferit după ce aleșii municipali au votat un proiect de hotărâre în acest sens. Ulterior, o conferință de presă i-a fost dedicată legendei muzicii lăutărești.

La evenimentul de presă, artistul a venit împreună cu soția și chiar a povestit o serie de întâmplări amuzante. Într-una din… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending