Conectează-te cu noi

24 Ore

Sute de buzoieni au ajuns la spital în primele zile ale anului

Avatar photo

Publicat

pe

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău a fost luată cu asalt de pacienți atât în noaptea de revelion cât și în primele zile ale noului an. Pacienții care au avut nevoie de îngrijiri medicale au ajuns la spital fie cu probleme respiratoria, fie cu afecțiuni digestive dar și ca urmare a rănilor provocate de materiale pirotehnice sau ca urmare a unor agresiuni, scrie observatorulbuzoian.ro.

„În noaptea de revelion, la U.P.U.-SMURD au avut nevoie de îngrijiri medicale 171 persoane, 115 adulti si 56 de copii. Pe data de 2 ianuarie, s-au înregistrat 217  persoane, dintre care 140 de adulți și 77 de copii. Pe data de 3 ianuarie, s-au înregistrat cele mai multe prezentări, 290, dintre care 201 adulți și 89 de copii. Este vorba despre pacienți cu insuficiente respiratorii, victime ale unor agresiuni, cu traumatisme în urma folosirii materialelor pirotehnice dar și cu patologii digestive”, au transmis miercuri reprezentanții Spitalului Județean Buzău.

Și la Maternitatea Buzău a fost activitate în primele zile ale anului. În prima zi a noului an au venit pe lume doi băieți iar în cea de-a doua zi a anului s-au născut trei fetițe.

„Pe data de 1 ianuarie, la Maternitatea Buzău au avut loc 2 nașteri. Este vorba despre doi băieței, cu greutățile 3740 de grame, respectiv 2760 de grame, născuți prin cezariana, ambii cu părinții din județul Buzău. Au urmat, pe data de 2 ianuarie, alte 3 nașteri: 3 fetite cu greutățile intre… citește articolul integral pe observatorulbuzoian.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending