Conectează-te cu noi

24 Ore

Sfântul Ierarh Meletie, cinstit de credincioșii hipoacuzici din Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

Luni, 12 februarie 2024, la Paraclisul Arhiepiscopal „Sfântul Ierarh Meletie” din municipiul Buzău, persoanele cu deficiențe de auz și vorbire au sărbătorit hramul lăcașului de închinare destinat lor, începând cu anul 2018, când a fost sfințit de Înaltpresfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de protos. Veniamin Anghel, starețul Mănăstirii Ciolanu, împreună cu alți preoți din Eparhie, fiind transpusă în limbajul mimico-gestual de pr. Ionuț Mihalașcu, slujitorul paraclisului și al comunității hipoacuzicilor buzoieni. La slujbă au participat cadre didactice și elevi de la Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău.

În cuvântul de învățătură, părintele stareț Veniamin a scos în evidență lucrarea Sfântului Duh, realizată prin intermediul sfinților, care sunt pentru noi modele de întărire în înfruntarea greutăților vieții.

„Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, a apărat dreapta credință în vremurile tulburi ale ereziei arianismului, când nu erau foarte multe scrieri sau mărturisiri despre credința ortodoxă. De aceea, cu atât mai mult, suntem încredințați că această apărare a credinței s-a făcut prin lucrarea harului Preasfântului Duh, pe care l-au primit sfinții. Încredințarea vieții noastre lui Dumnezeu aduce harul Său în inimile noastre. Atunci când, în greutățile noastre, ne clătinăm, să ne amintim că sfinții ne sunt… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending