Conectează-te cu noi

24 Ore

Procesul dintre polițiștii locali din Buzău și Primărie a început cu o amânare! – Știri Buzău Media.ro | Știri din Buzău ultima oră

Avatar photo

Publicat

pe

A început procesul dintre polițiștii locali din municipiul Buzău și Primărie, scrie buzaumedia.ro.

Polițiștii locali cer suspendarea executării a trei hotărâri adoptate de Consiliul Local Buzău la finalul anului trecut, prin care, dacă s-ar pune în aplicare, ar fi reorganizate toate posturile din Primărie, iar polițiștii locali ar fi organizați într-o nouă instituție, cu organigramă proprie, respectiv Direcția Poliției Locale.

Prin această nouă organizare, aproape 180 de polițiști locali își vor pierde locurile de muncă.

Luni, 8 ianuarie, la primul termen, judecat la Tribunalul Buzău, instanța a decis amânarea cauzei.

Procesul dintre polițiștii locali și muncipalitate a adus și o primă surpriză: Primăria Buzău a cerut strămutarea dosarului la Curtea de Apel Ploiești.

Până la pronunțarea definitivă a instanței, hotărârile luate de Consiliul Local la finalul anului 2023 își urmează cursul.

Acțiunea în instanță a fost semnată de 190 de angajați ai Poliției Locale și a fost înregistrată pe 13 decembrie, la Tribunalul Buzău.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending