Conectează-te cu noi

Cultural/Educație

Procesiune cu Epitaful Adormirii Maicii Domnului la Râmnicu Sărat

Avatar photo

Publicat

pe

Maica Domnului este ocrotitoarea municipiului Râmnicu Sărat. Potrivit tradiției, și anul acesta, în seara zilei de 14 august, a avut loc procesiunea cu Epitaful Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe străzile orașului buzoian, care a reunit aproximativ 2.500 de clerici și credincioși, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.

Evenimentul a fost precedat de slujba Privegherii, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiu, ctitorie brâncovenească. Ierarhul a oficiat Vecernia unită cu Litia, apoi Utrenia, în cadrul căreia s-au cântat cele trei stări ale Prohodului Maicii Domnului. Cântările de la strană au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.

Soborul slujitorilor a fost alcătuit din: pr. Cristian Asănache, protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat, pr. Gianin-Cristian Oprea și pr. Constantin Dobrotă, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Râmnicu Sărat, pr. Aurelian Dumitru, de la Parohia Băile, pr. Marian Ion, de la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” – Buzău, și pr. Alin Mărgărit, de la Parohia Boldu.

Spre finalul slujbei, preoții și credincioșii, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, au mers în procesiune cu Sfântul Epitaf pe următorul traseu: strada Pieței – bulevardul Digului – strada Mihai Eminescu – rondul din fața Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” – Primăria Râmnicu Sărat –… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending