Conectează-te cu noi

24 Ore

Lansarea cărții „Lumea ta/ carnea mea/ oasele noastre” semnată de Andrei Novac la Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Buzău, organizează vineri, 5 mai, de la ora 14.00, la sediul de la Galleria Mall, lansarea cărții „Lumea ta/ carnea mea/ oasele noastre”, semnată de Andrei Novac.

Autorul este membru al Uniunii Scriitorilor din România și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe pentru relația cu Institutul Cultural Român și politici culturale.

Despre cel mai recent volum de poezii semnat de Andrei Novac, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu consideră că este „un parcurs poetic neobișnuit astăzi, de la o lirică de tip ronsardian, în care accentul cade pe admirația față de frumusețea femeii adorate, asociată cu ideea caducității tuturor celor omenești, la vechea temă creștină a oaselor perene”.

Cartea „Lumea ta/ carnea mea/ oasele noastre” a mai fost lansată și în alte județe din țară, bucurându-se de aprecierea criticilor.

Andrei Novac s-a născut pe 1 iulie 1983, în Târgu-Jiu, a obținut titlul de doctor în filologie, în iulie 2013 și este licențiat în istorie la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, respectiv absolvent al masteratului de Relații Internaționale și Integrare Euro-Atlantică din cadrul Universității din București, Facultatea de Istorie.

Este laureat al mai multor premii, printre care se remarcă Premiul „Mircea Ciobanu”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Premiul pentru Poezie al revistei „Convorbiri literare”, Premiul „Scriitorul lunii august 2019”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Premiul Special, acordat de Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, în 2019. De asemenea, volumele „Regula timidității” și „Prin închisori și prin libertate” au fost nominalizate la Premiul „Mihai Eminescu”, acordat de Academia Română.

Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău,

manager  Sorin BURLACU

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - ACS Viitorul Şuţeşti

08-05-2024 , Scor: 0-5
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Sărat

08-05-2024 , Scor: 1-4
15:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC Metalul Buză - ACS Unirea Braniştea

08-05-2024 , Scor: 4-0
19:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

07-05-2024 , Scor: 3-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - Gloria Buzău

11-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Montana Patarlagele - Vointa Lanurile

11-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Stiinta Cernatesti - ACS Team Săgeata

11-05-2024


Trending