Conectează-te cu noi

Cultural/Educație

Inaugurarea unui centru de consiliere pentru părinți și copii la Râmnicu Sărat

Avatar photo

Publicat

pe

Joi, 12 octombrie 2023, a fost inaugurat Centrul de consiliere pentru părinți și copii „Sfânta Ipomoni” al Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Râmnicu Sărat. Delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, la eveniment a fost pr. Ionuț Constantin, consilier eparhial la Sectorul Social-filantropic și misionar, care a oficiat slujba de binecuvântare a așezământului, împreună cu pr. paroh Nicolae Cane și alți preoți invitați. Centrul râmnicean se adresează femeilor aflate în criză de sarcină, dar și copiilor din familii numeroase, monoparentale, dezorganizate, cu un nivel scăzut de cultură și educație, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.

La acest moment deosebit din viața Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” au luat parte: dl Sorin Cârjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat, dna Mihaela Popescu, directorul Direcției de Asistență Socială Râmnicu Sărat, medici, asistenți medicali voluntari și credincioși. Alături de comunitatea râmniceană s-a aflat și dra Alexandra Nadane, coordonator al Centrului de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București.

După slujba religioasă, pr. cons. Ionuț Constantin a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale și a subliniat faptul că astfel de centre sunt necesare pentru a derula programe de prevenire a crizei de sarcină la persoanele tinere sau adulte, oferind consiliere de înaltă… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending