Conectează-te cu noi

24 Ore

Grindeanu: În toamna acestui an se va circula pe tronsonul patru al autostrăzii A7 de la Focşani la Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că în toamna acestui an se va putea circula pe autostrada A7 de la Focşani la Buzău, chiar dacă două dintre loturi au ca dată de finalizare anul 2025, transmite Agerpres.

„Pe primele două tronsoane de la Ploieşti la Buzău vă pot spune că rămânem pe termenul asumat, şi anume octombrie anul acesta vor fi date în circulaţie. Pe lotul 3 care, din păcate, a tot fost amânat cam un an jumate de diversele contestaţii şi răspunsuri date de către cei de la CNSC, vor începe lucrările la 1 martie, deci în două săptămâni, iar aici, pe cele 4 loturi, este o mobilizare nu bună, ci foarte bună. (…) , scrie g4media.ro.

În toamna acestui an, spre sfârşitul anului, se va circula pe cele patru loturi, chiar dacă două al termenul 2025. Avem un constructor care de fiecare dată reuşeşte să devanseze toate aceste termene asumate şi nu va face excepţie acest tronson de la Buzău la Focşani.

Mai mult decât atât, am convenit cu constructorii ca în momentul în care se termină câte un tronson de la o descărcare la alta, să poată fi utilizat întreg tronsonul, să poată fi dat în circulaţie. Adică să nu aşteptăm întregul lot 4 sau întregul lot 3. În momentul în care sunt finalizate lucrările pe bucăţi care pot fi date în circulaţie, să facem acest lucru fără să aşteptăm toată birocraţia legată de recepţiile finale pe loturi (…) Lucrările continuă şi în sus, spre Paşcani, şi colegii (…) mi-au spus că ritmul e acelaşi”, a declarat Grindeanu, la Focşani.

El a subliniat că acest finalizarea acestui lot al A7 este deosebit de importantă pentru municipiul Focşani, deoarece va prelua mare parte a traficului din oraş.

„Ştiu că e foarte important acest lot 4, care ajută foarte mult Focşaniul, şi domnul primar mi-a spus acest lucru. E şi cel mai înaintat. Dacă se mai rezolvă câteva chestiuni, să zicem aşa birocratice pe care ni le-au spus colegii din companie, putem pe finalul acestei veri să spunem că tot lotul acesta 4, cocoaşa asta de la Focşani, va fi dată în circulaţie şi ştiu că va fi de folos pentru întreaga circulaţia din zonă”, a spus ministrul Transporturilor.

Potrivit ministrului Transporturilor, în următoarea perioadă vor fi finalizate şi studiile de fezabilitate pentru următoarele tronsoane ale A7, până la Siret.

„S-au finalizat, aproape finalizat, studiile de fezabilitate şi pe tronsonul Paşcani – Suceava, deci în perioada următoare, în următoarele săptămâni, probabil vom fi în stare să scoatem la licitaţie şi acea bucată de la Paşcani la Suceava. Ştiţi că ţinta noastră este să ne ducem până sus, la Siret. Probabil în primăvara acestui an să reuşim să termină şi studiul de fezabilitate şi de la Suceava la Siret. E important acest lucru”, a precizat Grindeanu.

Sorin Grindeanu a ajuns, luni, la Focşani, pentru a verifica stadiului lucrărilor la obiectivul de infrastructură rutieră Autostrada A7, de la Buzău la Focşani.

Autostrada A7 Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani are o lungime de 319 kilometri, proiectul fiind divizat în patru secţiuni: Ploieşti – Buzău cu o lungime de 63,25 km; Buzău – Focşani cu o lungime de 82,44 km; Focşani – Bacău cu o lungime de 95,9 km; Bacău – Paşcani cu o lungime de 77,39 km. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)

Citește articolul integral pe g4media.ro

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending