Sub noua conducere a organizației județene, a fost lansată o campanie de racolare de noi membri precum și de întâlniri teritoriale pentru întărirea filialelor locale. Astfel, aflăm dintr-o postare pe pagina de facebook a liderului liberalilor, Adrian Mocanu, faptul că profesorul Gheorghe Coman, inspector școlar, fost director al Colegiului Național Pedagogic ,,Spiru Haret”, va fi candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei Mărăcineni, scrie jurnaluldebuzau.ro.
,,Am început ziua de ieri alături de Marius Ichim (n.r. fost lider AUR, fiul comisarului șef al Gărzii de Mediu Buzău, fostul prefect Carmen Ichim), cel mai nou membru al PNL. Am discutat cu Marius despre pașii concreți pe care urmează să-i facem în vederea acestui an electoral greu, dar care, cu siguranță, va fi unul reușit.
Am continuat alături de domnul senator Vlad Pufu și domnul profesor Constantin Coman, candidat pentru funcția de primar al comunei Mărăcineni. Am convingerea că domnul Coman va aduce schimbarea în bine la Mărăcineni odată cu victoria dumnealui.
Seara ne-a găsit pe Valea Buzăului, unde am avut întâlniri cu organizațiile de la Cislău și Siriu, unde domnii Mușat Cristi și Stroe Petru sunt gata să câștige alegerile. I-am avut alături pe deputații Claudia Benchescu și Gheorghe Pecingină, precum și o parte a organizației județene.
I-am asigurat pe colegii mei de toată susținerea și le-am garantat că împreună vom reuși!” , a transmis șeful organizației județene a PNL Buzău, Adrian Mocanu.