Aproape 3000 de persoane au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Slujba de Înviere oficiată de Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Oamenii au asistat la slujba oficiată de IPS Ciprian în fața Catedralei Arhiepiscopale „Înălțarea Domnului” din Buzău după care au intrat în catedrală pentru oficierea Liturghiei iar cea mai mare parte a celor prezenți s-au așezat la cozi pentru a lua Pască, scrie observatorulbuzoian.ro.
În cuvântul pastoral rostit după oficierea slujbei, IPS Ciprian a vorbit despre războaiele din Ucraina și Israel catalogându-le drept semne ale îndepărtării oamenilor de Dumnezeu.
„Observăm, de la o zi la alta, că situația lumii în care trăim este tot mai îngrijorătoare, cu aspecte care, de multe ori, ne afectează viața cotidiană, inclusiv pe cea liturgică și duhovnicească. De mai bine de doi ani de zile continuă să fie vărsat sânge nevinovat în războiul din Ucraina, conflict care este însoțit zilnic de escaladări declarative, transformate în amenințări și la adresa altor state. De asemenea, pacea fragilă cu care ne obișnuiserăm în Țara Sfântă, în deceniile precedente, s-a transformat anul trecut – parcă peste noapte – într-o altă catastrofă umanitară, respectiv în alte incidente diplomatice la nivel mondial. Noi, creștinii, știm că înmulțirea războaielor, a veștilor despre războaie, a atentatelor teroriste – care aduc după ele moarte năprasnică și… citește articolul integral pe observatorulbuzoian.ro.