Conectează-te cu noi

Administrație

Zi specială pentru elevi, la mijlocul săptămânii. Programul obișnuit va fi modificat

Avatar photo

Publicat

pe

Pentru al doilea an, pe 15 februarie, în toate școlile din țară se marchează Ziua Națională a Lecturii, o ocazie perfectă pentru cadrele didactice și autorități de a explica elevilor cât de important este să citească măcar câteva pagini dintr-o carte în fiecare zi, scrie sansanews.ro.

Dacă anul trecut, Ministerul Educației recomanda ca la anumite ore, în fiecare clasă, elevii să lase activitățile obișnuite și să citească dintr-o carte, anul acesta recomandările sunt altele.

“În timpul programului școlar, elevii vor fi încurajați să prezinte cartea preferată, să citească din ea și să discute pe marginea ei. Copiilor din ciclul antepreșcolar/preșcolar cadrele didactice le vor citi cărți potrivite vârstei. Vă încurajăm ca activitățile din data de 15 februarie să fie precedate sau urmate și de alte inițiative:

cluburi de lectură organizate pentru elevi și împreună cu aceștia; întâlniri cu scriitori, traducători și ilustratori; ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte;vizite și/sau activități organizate la bibliotecă sau librărie, inclusiv prezentări ale serviciilor oferite de bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane;expoziții cu desene ale personajelor preferate; discuţii despre drepturile de autor;expoziții de carte organizate cu sprijinul editurilor și librăriilor”,… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending