Conectează-te cu noi

24 Ore

Meniu bogat și apetisant oferit pacienților Spitalului Săpoca, de Sărbători

Avatar photo

Publicat

pe

Cu doar 39 de lei, bucătarii unității medicale, îndrumați de câștigătorii premiului „Cel mai inovativ meniu de spital”, au oferit pacienților internați, bucate alese , scrie sanatateabuzoiana.ro.

Oferirea unui meniu special în zilele de Crăciun, de Anul Nou sau de Paști a devenit o tradiție în spitalele din județul Buzau, care încearcă astfel să-i ajute pe pacienții care-și petrec sărbătorile importante de peste an în spital să îndure mai ușor povara bolii, în absența familiei.

Și anul acesta, de Crăciun, pacienților li s-au oferit bucate tradiționale, respectându-se însă normele de siguranţă alimentară, aportul caloric şi nutriţional, valoarea nutritivă şi compoziţională a meniului, adăugându-se detalii privind estetica şi inovaţia meniului, astfel încât, respectând principiile alimentare de dietetică şi nutriţie, în funcţie de patologiile pacienţilor internaţi, aceștia să simtă că este sărbătoare, chiar dacă nu pot fi alături de cei dragi.

Conducerile unității medicale și personalul medical s-au îngrijit, totodată, să creeze în fiecare secție o atmosferă specifică Sărbătorilor Crăciunului, iar decorațiunile și mirosul de brad, de portocale și de scorțișoară au contribuit la îmbunătățirea confortului psihic al pacienților.

Meniul de Crăciun oferit pacienților internați în Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca au întrecut însă așteptărle bolnavilor. Cu bani puțini, echipa de bucătari a unității medicale a… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending