Conectează-te cu noi

24 Ore

La doar 32 de ani Adina a pierdut lupta cu boala

Avatar photo

Publicat

pe

La doar 32 de ani, o fostă absolventă a Colegiului Național Alexandru Vlahuță din Râmnicu Sărat a pierdut lupta cu o boală nemiloasă descoperită în 2022.

Vorbim despre Adina Alexe, o elevă și o studentă eminentă, apreciată atât de colegi cât și de profesori, scrie blitz24.ro.

Conform apropiaților, tânăra a luptat până în ultima clipă, crezând că poate învinge boala. A luptat cu demnitate și-a dorit cu ardoare să treacă peste această încercare și le-a oferit, poate cel mai mult, încredere tuturor celor care o cunoșteau.

Absolventă a Facultății de Sociologie și Comunicare din cadrul Universității Transilvania Brașov, promoția 2013, aceasta s-a remarcat prin onoare, veselie și speranță.

La momentul descoperirii tumorii, afectase deja o parte dintre țesuturile sănătoase, iar medicii spuneau că nu poate fi operată, însă poate fi redusă evoluția sa.

Din păcate, schema de tratament, extrem de complexă și costisitoare, nu era acoperită de statul român care, încă o dată, s-a văzut neputincios în fața unui suflet de om tânăr, motiv pentru care Adina s-a văzut nevoită să apeleze la un alt tratament de chimioterapie care costa, la acea vreme, circa 2000 de euro în fiecare lună, asigurat într-o clinică privată. Citește articolul integral pe blitz24.ro

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - ACS Viitorul Şuţeşti

08-05-2024 , Scor: 0-5
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Sărat

08-05-2024 , Scor: 1-4
15:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC Metalul Buză - ACS Unirea Braniştea

08-05-2024 , Scor: 4-0
19:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

07-05-2024 , Scor: 3-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - Gloria Buzău

11-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Montana Patarlagele - Vointa Lanurile

11-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Stiinta Cernatesti - ACS Team Săgeata

11-05-2024


Trending