Conectează-te cu noi

Satul buzoian

După un deceniu de nepăsare, vestigiile de la Pietroasele vor fi transformate în muzeu

Avatar photo

Publicat

pe

Ruinele castrului roman de la Pietroasele, cercetate încă din anii ’70, și, ulterior, în 2009, când lucrările la Drumul Vinului au condus la decopertarea șoselei și scoaterea la lumina a unei părți importante din zidul vechii așezări, vor fi puse în valoare, scrie sansanews.ro.

După mai bine de un deceniu de când edificiul cu hipocaust a fost scos la lumină, potențialul turistic al acestei descoperiri va fi valorificat. Consiliul Județean a preluat terenul sitului de la Ministerul Culturii și a inițiat un proiect de conservare și realizare a unui muzeu de sit. Investiția, în valoare de peste 20 de milioane de lei, ar urma să transforme zona într-un muzeu precum cel al Bazilicii Paleocreștine de la Niculițel.

Ce valoare au descoperirile arheologice de la Pietroasele

Castrul roman este, de fapt, o construcție de tip roman, ridicată la nord de Dunăre, în timpul recuceririi Daciei, și se presupune că a fost folosită de un comandant de legiune care era nepot al Împăratului Constantin cel Mare (306-337 , anii domniei sale). Într-un raport preliminar de cercetare arheologică, se arată că:

”edificiul cu hipocaust / băile romane de la Pietroasele este / sunt o construcţie impresionantă, expresie de înaltă ţinută a arhitecturii imperiale romane din secolul IV d. Chr. Dispunând de un ingenios sistem de încălzire centrală, de pardoseli din plăci de marmură albă, cu pereţii finisaţi cu tencuială colorată – opus signinum – şi pictaţi in fresco într-o gamă coloristică impresionantă, cu ferestre închise cu vitralii realizate din plăcuţe de sticlă colorată unite prin rame de plumb, cu bazine de apă caldă, apă rece şi bazinete pentru… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending