Ministrul Sănătății transmite că a fost semnat contractul pentru finanțarea construcției și dotării a două secții noi de Pneumologie și Boli infecțioase la Spitalul Municipal din Oradea, scrie sanatateabuzoiana.ro.
Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a semnat contractul de finanțare pentru construcția noilor secții de Pneumologie și Boli infecțioase la Spitalul Municipal din Oradea. 640 de milioane de lei au fost alocați de Ministerul Sănătății (MS), din PNRR, pentru construirea celor două noi secții și dotarea acestora, transmite ministerul, printr-un comunicat. „Noua construcție va avea 229 de paturi de spitalizare continuă pentru secțiile de boli infecțioase, pneumologie și ATI. De asemenea, noul corp de clădire va avea 20 de paturi de spitalizare de zi”, precizează MS.
Ministrul Alexandru Rafila spune că „sprijinul constant al domnului senator Florian Bodog și a altor parlamentari pentru dezvoltarea serviciilor medicale în județ și pentru parteneriatul dintre Ministerul Sănătății și autoritățile locale din Bihor este un exemplu de colaborare în interesul pacienților din acest județ”.
Investiția totală se ridică la 640 de milioane de lei și va fi asigurată de Ministerul Sănătății prin PNRR, precizează MS.
Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a anunțat la rândul său, că în ajun de Sfîntul Nicolae a semnat, împreună cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, contractul pentru construirea… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.