Conectează-te cu noi

Administrație

Câți oameni să mai moară? Se cer măsuri pe șoselele județene

Avatar photo

Publicat

pe

Uneori tragediile se repetă, fără ca cei care ar trebui să le preîntâmpine să reacționeze în vreun fel. La finele anului trecut, un adolescent a murit în apropierea Podului Vadu Pașii pentru că circula pe carosabil, drumul neavând trotuar. La  două luni ditanță, un bărbat de 51 de ani din Vernești și-a pierdut viața, în aceleași condiții, în urma unui accident produs pe o șosea fără trotuar, la Mierea, scrie sansanews.ro.

Moartea unui localnic din Vernești, accidentat mortal în timp ce se deplasa pe marginea unui drum județean, redeschide discuția privind infrastructura rutieră care pune vieți în pericol. La o zi distanță, comunitatea locală a reacționat cerând autorităților amenajarea unor trotuare pe DJ 100 H, cumulat cu alte măsuri, pentru a evita producerea altor tragedii.

”E nevoie sa se reduca viteza acolo. Pe liniile drepte insa, tot se trece de 100 km/h. Asta in conditiile in care 𝗻𝘂 𝗲𝘅𝗶𝘀𝘁𝗮 𝘁𝗿𝗼𝘁𝘂𝗮𝗿. Iar de cand avem munti de zapada inghetata pe marginea soselei, pietonii nu se pot feri de masini in niciun fel. Noaptea 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗯𝗲𝘇𝗻𝗮 caci iluminatul public functioneaza doar pe alocuri. 𝗜𝗻 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗰𝗼𝗻𝗱𝗶𝘁𝗶𝗶, 𝗮𝘀𝗲𝗮𝗿𝗮 𝗮 𝗺𝘂𝗿𝗶𝘁 𝘂𝗻 𝗼𝗺. Un vecin a fost lovit mortal de o masina in bezna, la cativa metri de casa lui si la vreo 200 de metri de casa noastra. Nu am fost acolo aseara, slava cerului, dar stiu ca efectiv nu ai unde sa te feresti din fata masinilor pe sosea. Si e bezna.” se arată într-o postare a Narcisei dzumitru, representant al Asociației pentru Dezvoltarea Văii Nicoșvului.

Locul în care un om a murit circulând pe șoseaua fără trotuare d ela Mierea

Primele demersuri pentru instituirea unor măsuri de reducere a riscurilor au fost cerute deja, prin intermediul unor petiții:

”Azi am solicitat iarasi, in scris, in numele asociatiei, limitatoare, iluminat public si trotuar pe DJ100H in satul Mierea, pe Valea Niscovului. Si am oferit un model de cerere si vecinilor, sa… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending