Sărbătoare la unitatea de învățământ cu cel mai mare număr de elevi din județul Buzău. Ieri, Colegiul Național Pedagogic ,,Spiru Haret” și-a sărbătorit patronul spiritual, cu...
Zilele trecute, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase, în baza planului de acțiune “PIROTEHNIC 2023”, au desfășurat activități pentru verificarea legalității desfășurării operațiunilor...
Seria spectacolelor organizate în cadrul Târgului de Crăciun din Parcul Crâng continuă în acest weekend, atât sâmbătă, cât și duminică, scrie jurnaluldebuzau.ro. Mâine, 9 decembrie, pe...
,,A fost înregistrată prima tentativă de furt a unei biciclete municipale!„, a anunțat , astăzi, viceprimarul Ionuț Apostu, pe pagina sa de facebook, unde a venit...
Poliţiştii din cadrul Biroului Siguranță Școlară continuă activitățile preventive, în cadrul Proiectului educațional de parteneriat local „Viața are prioritate!” pentru creșterea gradului de siguranță rutieră a...
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Buzău, aflat sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Buzău, anunță, prin Biroul de Presă de la...
Astăzi, de la ora 17:00, la Centrul Iazul Morilor din Buzău se deschide un târg caritabil de Crăciun, de unde buzoienii pot cumpăra obiecte realizate de...
Atelierul lui Moș Crăciun din Parcul Crâng îi așteaptă pe copii, începând cu 6 decembrie. La căsuța specială se vor desfășura activități specifice sărbătorilor, colinde și...
Buzoienii sunt invitați vineri, 1 decembrie, începând cu ora 11:30, pe Calea Eroilor din Buzău, pentru a sărbători împreună Ziua Națională a României, sărbătoarea de suflet...
Gloria Buzău mai are de disputat trei meciuri oficiale în acest an, două în campionatul Ligii secunde și unul în Cupa României, scrie jurnaluldebuzau.ro. Următorul meci...