Muzeul Bisericesc din incinta Centrului Eparhial de la Buzău și-a deschis porțile sâmbătă, 13 mai 2023, în cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor, pentru toți cei interesați...
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit duminică, 14 mai 2023, biserica cea nouă a Parohiei vrâncene Anghelești, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe,...
În ziua de 4 mai 2023, în baza parteneriatului educațional Pas cu pas spre viața de creștin, încheiat între Școala Gimnazială Milcovul și parohiile Milcovul I,...
Biserica din Parohia vrânceană Popești II, Protoieria Focșani II, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, a fost sfințită duminică, 7 mai 2023, după încheierea lucrărilor...
Vineri, 5 mai 2023, un număr de 23 de candidați din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, eligibili pentru a se înscrie la concursul de titularizare pentru disciplina...
Cu ocazia cinstirii Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Râmnicu Sărat și-a sărbătorit al doilea hram. Manifestările au...
În Duminica a 3-a după Paști, a Mironosițelor, credincioșii Parohiei Măcrina din comuna buzoiană Puiești au primit vizita Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Chiriarhul...
Cunoscutul profesor de muzică și director al Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din municipiul Buzău, părintele arhidiacon Tudor Mihalache, a fost pomenit sâmbătă, 29 aprilie 2023,...
În zilele de 27 și 28 aprilie 2023, la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” din municipiul Buzău, s-a desfășurat evenimentul aniversar 185 de ani de tradiție...
Biserica Parohiei buzoiene Căpățânești și-a prăznuit duminică, 23 aprilie 2023, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. În ziua hramului lăcașului de cult,...