Amendamentul privind eliminarea contribuției CASS de 10% pentru concediile medicale de maternitate și pentru îngrijirea copilului bolnav a fost aprobat de Senat, scrie sanatateabuzoiana.ro.
Plenul Senatului a eliminat taxarea concediilor medicale, pentru care, prin OUG 115/2023, privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, se stabilise contribuția cu 10% la CASS, din sumele încasate pentru concedii medicale.
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, inițiatoarea amendamentului, după votul comisiilor raportoare, a scris pe contul său de socializare că s-a adus pacienților „puţină alinare şi dreptate. Amendamentul pe care l-am propus alături de colegii din PNL privind eliminarea impozitului de 10% pentru concediile medicale a fost votat în unanimitate de comisiile reunite de Muncă şi Buget-Finanţe din Senat. Le mulţumesc colegilor din toate partidele pentru înţelegere şi pentru disponibilitatea de a repara o greşeală. Această taxă nu trebuie să mai existe, pentru că nu în felul acesta vom rezolva problema finanţelor ţării”, a transmis Nicoleta Pauliuc, care a anunțat pe 5 februarie, în cadrul dezbaterii „Cancerele în rândul femeilor – direcții de acțiune pentru îmbunătățirea prevenției, a diagnosticului precoce și a accesului timpuriu la tratament”, că grupul parlamentarilor PNL a depus un amendament în vederea eliminării impozitării cu 10% a concediilor medicale. … citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.