Conectează-te cu noi

Sănătate

Spitalul Săpoca, dotat cu ambulanțe noi pentru prima dată în istoria unității medicale

Avatar photo

Publicat

pe

Cele două autospeciale au fost achiziționate cu fonduri transferate de la bugetul Ministerului Sănătății, pentru „finanțarea investițiilor în spitale” și sunt primele ambulanțe noi pe care unitatea medicală le-a primit în cei 63 de ani de când a fost înființată, scrie sanatateabuzoiana.ro.

Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca începe luna noiembrie cu parcul auto înnoit. Două ambulanțe Renault tip A1, destinate transportului sanitar neasistat al unui pacient, dotate cu echipamentele și materialele sanitare necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie, conform normativelor europene în vigoare, au intrat în dotarea unității medicale, completând parcul auto al spitalului.

„Este pentru prima dată în istoria spitalului nostru, când primim ambulanțe noi. Ministerul Sănătății ne-a aprobat, în baza documentației pe care am depus-o în momentul solicitării, fondurile necesare pentru achiziția a două ambulanțe tip A1, destinate transportului pacientului neasistat, prin transfer de capital de la bugetul de stat, din fondurile prevăzute pentru finanțarea investițiilor în spitale. Autospecialele au ajuns deja în parcul auto al spitalului nostru și putem spune că marcăm un eveniment istoric, dacă avem în vedere faptul că, din 1960, de când a fost înființat acest spital, este pentru prima dată când pacienții noștri vor beneficia de transport medical în cele mai bune condiții”, a precizat dr. Gabriela… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

27-04-2024 , Scor: 2-3
17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Viitorul Ianca - CSM Râmnicu Sărat

27-04-2024 , Scor: 0-1
17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Focşani 2007 - AFC Metalul Buzău

27-04-2024 , Scor: 0-1
19:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Corvinul 1921 Hunedoara

25-04-2024 , Scor: 2-2
11:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Mioveni

28-04-2024 , Scor: 1-0
17:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Montana Patarlagele - Petrolul Berca

27-04-2024 , Scor: 1-2
17:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Team Săgeata - Vointa Lanurile

27-04-2024 , Scor: 0-1


Trending