Conectează-te cu noi

24 Ore

Polițiști buzoieni, felicitați de Poliția Română după o intervenție salvatoare. Pentru ce le mulțumesc superiorii

Avatar photo

Publicat

pe

Veghează zi de zi la respectarea legii și menținerea liniștii publice, dar, totodată, sunt și adevărați îngeri salvatori. Este cazul a doi polițiști de la Secția de Poliție Rurală Ziduri, dați exemplu de Poliția Română după ce au sărit în ajutorul unui tânăr care a decis să își încheie socotelile cu viața. Cei doi oameni ai legii au ajuns într-un timp record la casa acestuia și, ajutați de un localnic, au reușit să îi salveze viața buzoianului, scrie sansanews.ro.

Apelul de urgență la 112 a fost dat în noaptea de duminică spre luni. O femeie a cerut disperată ajutor, după ce și-a găsit concubinul atârnând în ștreag, în curtea locuinței. De serviciu în acel moment erau Valentin și Marius. Cei doi au înțeles cât de gravă este situați. S-au urcat rapid în autospecială și au pornit spre locul indicat de femeie. Au fost extrem de inspirați când au decis că cel mai bine ar fi să ia cu ei cu un localnic care cunoaște foarte bine satul, pentru a nu pierde timp căutând locuința respectivă. O alegere care a contat doarte mult. Au găsit un bărbat care i-a direcționat rapid direct la casa unde trebuia. Odată ajunși, polițiștii și localnicul respectiv l-au luat pe tânărul care era la limita dintre viață și moarte. Au început imediat resuscitarea, astfel că până la sosirea echipajului de la ambulanță au reușit să îl țină în viață. Tânărul care a vrut să își pună capăt zilelor a fost preluat, în… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

27-04-2024 , Scor: 2-3
17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Viitorul Ianca - CSM Râmnicu Sărat

27-04-2024 , Scor: 0-1
17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Focşani 2007 - AFC Metalul Buzău

27-04-2024 , Scor: 0-1
19:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Corvinul 1921 Hunedoara

25-04-2024 , Scor: 2-2
11:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Mioveni

28-04-2024 , Scor: 1-0
17:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Montana Patarlagele - Petrolul Berca

27-04-2024 , Scor: 1-2
17:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Team Săgeata - Vointa Lanurile

27-04-2024 , Scor: 0-1


Trending