Deputatul Andi Cristea, joi în cadrul unei întâlniri la Palatul Parlamentului cu Mathias Cormann, secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a discutat despre parcursul României către aderarea la OCDE. În urma unei discuții constructive au fost subliniate progresele remarcabile evidențiate în Studiul Economic al României pentru anul 2024 (detalii aici), acest studiu, furnizând o analiză detaliată a economiei românești împreună cu recomandări valoroase, reprezintă un pas semnificativ pe drumul către aderare.
Datele statistice relevă că 70% din producția și comerțul global, precum și 90% din toate investițiile străine directe, sunt direcționate către și provin din statele OCDE. Aderarea la această organizație nu doar recunoaște stabilitatea și performanța economică a României, ci și oferă oportunitatea de a asigura distribuirea echitabilă a beneficiilor creșterii economice către toți românii.
Această discuție marchează un angajament ferm către un viitor mai prosper și mai sustenabil pentru țara noastră, reflectând determinarea de a continua progresul în direcția aderării la OCDE și de a asigura beneficiile aduse de acest proces sunt resimțite de întreaga populație.