Conectează-te cu noi

Național

Autostrada Moldoveni – Stadiul Lucrărilor și perspective de finalizare pentru tronsonul Mizil – Pietroasele

Avatar photo

Publicat

pe

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu, a prezentat stadiul lucrărilor la Autostrada Moldoveni, lotul Mizil – Pietroasele. Potrivit acestuia, pe șantier se lucrează intens la corpul autostrăzii, dar și la structuri precum poduri și pasaje. Stadiul lucrărilor este următorul: până în prezent, au fost finalizate 22 din cele 29 de podețe, iar restul de 7 se află în diferite stadii de execuție. De asemenea, se lucrează la montarea lisorilor de parapet și urmează să fie turnată placa de suprabetonare la podul peste pârâul Valea Ceptura II (km 22+134). La podul peste pârâul Ghighiu (km 22+600), a fost deja armată placa de suprabetonare, iar la pasajele pe DJ102D și DJ100C (km 23+732 și respectiv km 20+809) se continuă armarea radierelor la Pila 1 și Culeea 1.

În ceea ce privește podul peste pârâul Râiosu (km 27+294), au fost deja montate predalele prefabricate din beton, iar următorul pas va fi montarea lisorilor de parapet și turnarea plăcii de suprabetonare. De asemenea, la pasajul peste autostradă de la km 29+263, s-au montat deja grinzile prefabricate, predalele și lisorii de parapet. La podul peste pârâul Naianca (km 34+369), au fost montate grinzile prefabricate, predalele și lisorii de parapet, iar la podul peste pârâul Leoteasca (km 45+407) se lucrează la montarea predalelor.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

27-04-2024 , Scor: 2-3
17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Viitorul Ianca - CSM Râmnicu Sărat

27-04-2024 , Scor: 0-1
17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Focşani 2007 - AFC Metalul Buzău

27-04-2024 , Scor: 0-1
19:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Corvinul 1921 Hunedoara

25-04-2024 , Scor: 2-2
11:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Mioveni

28-04-2024 , Scor: 1-0
17:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Montana Patarlagele - Petrolul Berca

27-04-2024 , Scor: 1-2
17:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Team Săgeata - Vointa Lanurile

27-04-2024 , Scor: 0-1


Trending