Conectează-te cu noi

Satul buzoian

VIDEO. Troiene de trei metri – o dată la 11 ani!

Avatar photo

Publicat

pe

Iarna 2023 este astăzi aproape la fel cu iarna din 2012, sus, la Bisoca!, scrie buzaulinreportaje.ro.

Au primit vizita celei mai frumoase și așteptate ierni din ultimii 11 ani!

Locuitorii celei mai întinse comune din județul Buzău, Bisoca, au în curți mai bine de un metru și jumătate de strat de zăpadă, iar acolo unde a troienit trece de trei metri!

Nimeni nu zice însă NU acestei binecuvântări la care nici nu gândeau după cele 15 și chiar 20 de grade C de acum câteva zile! O reală bucurie pentru muntenii Bisocii care, deja spre septembrie și octombrie, nu mai aveau rezervă în sursele principale de apă potabilă, mulți dintre crescătorii de animale făceau zilnic naveta în zona lacurilor pentru a adăpa necuvântătoarele.

La Bisoca ninge deja de gata 48 de ore continuu, iar spre seară s-a întețit zăpada!

Comuna aceasta buzoiană este comuna campioană a lungimii drumurilor comunale la nivel de județ Buzău, nici mai mult nici mai puțin de peste 250 de kilometri de drumuri comunale și sătești sunt aici, pe granița Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului cu județul Vrancea! Pentru deszăpezirea acestor drumuri au fost pornite în dimineața zilei de sâmbătă, 28 ianuarie 2023, utilajele primăriei, neexistând companie privată care să fi contractat public pentru deszăpezire aici.

Acolo unde oamenii locului au anunțat că ar exista o urgență s-a acționat imediat, și la fel, spun oficialii locali, se va întâmpla în continuare în timpul acestei ninsori deosebite, însă anunțată de către meteorologii români cu zile multe înainte.

Bisoca are un alt an de iarnă deosebită,… citește articolul integral pe buzaulinreportaje.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

27-04-2024 , Scor: 2-3
17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Viitorul Ianca - CSM Râmnicu Sărat

27-04-2024 , Scor: 0-1
17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Focşani 2007 - AFC Metalul Buzău

27-04-2024 , Scor: 0-1
19:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Corvinul 1921 Hunedoara

25-04-2024 , Scor: 2-2
11:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Mioveni

28-04-2024 , Scor: 1-0
17:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Montana Patarlagele - Petrolul Berca

27-04-2024 , Scor: 1-2
17:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Team Săgeata - Vointa Lanurile

27-04-2024 , Scor: 0-1


Trending