Conectează-te cu noi

24 Ore

O nouă amânare pentru lotul 3 al autostrăzii A7. Danlin a depus contestație la Curtea de Apel București

Avatar photo

Publicat

pe

Danlin, firma românească din Piatra Neamț, contestă din nou, la Curtea de Apel București, atribuirea lotului 3, Pietroasele – Buzău, din traseul viitoarei autostrăzi A7. Această contestație înseamnă o nouă amânare a momentului în care vor demara lucrările pe acest lot, scrie sansanews.ro.

Contestația Danlin a fost inițial respinsă de CNSC (Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor), dar constructorul avea posibilitatea de a ataca hotărârea și în instanță și s-a folosit de acest drept legal. Pe 18 aprilie 2023 a depus o nouă contestație la Curtea de Apel București, iar primul termen de judecată a fost stabilit de instanță pe 12 mai. Rămâne de văzut cât va dura acest proces. Decizia va fi definitivă, iar în cazul în care contestația va fi respinsă, CNAIR va contractul cu firma Nurol.

Chiar dacă celelalte tronsoane se vor realiza la timp, Buzăul nu poate beneficia de autostradă fără acest tronson esențial care a suferit nenumărate amânări. Senatorul PNL de Buzău Vlad Mircea Pufu a atras în nenumărate rânduri atenția cu privire la problemele de pe acest lot și riscurile aferente. Pe 6 aprilie, declara pe pagina sa de Facebook:

Problema majoră rămâne pe lotul 3 Pietroasele –Buzău din tronsonul Ploiești – Buzău, care nici acum nu are constructor desemnat. Contestațiile au întârziat nepermis de mult începerea lucrărilor. Ultima dintre ele a fost respinsă, zilele trecute, de CNSC. Să sperăm că nu vom asista la o prelungire a acestui circ al… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending