Conectează-te cu noi

24 Ore

A fost găsit bărbatul dispărut la Grebănu. Epuizat, a stat 48 de ore într-un tufiș

Avatar photo

Publicat

pe

Bărbatul de 67 de ani, care a dispărut de la stâna la care lucra a fost găsit după două zile de căutări. Acesta a stat 48 de ore într-un tufiș după ce nu a mai putut merge, din cauza epuizării, scrie expresulbuzoian.ro.

Bărbatul plecase de la stână împreună cu proprietarul oilor să ducă animalele la islaz. Pe drum, bărbatul a simțit că nu îl mai duc picioarele și s-a așezat să se odihnească. A intenționat să se ridice dar nu l-au mai ajutat picioarele, astfel că s-a târât și s-a adăpostit sub un tufiș unde a adormit.

În tot acest timp, proprietarul stânei nu a realizat că ciobanul a rămas în urmă și s-a îndepărtat din zonă. Târziu, când a văzut că bărbatul lipsește a plecat în căutarea lui dar nu l-a găsit. A doua zi l-a sunat pe fratele bărbatului să îl întrebe dacă știe ceva de el iar acesta la rândul său a anunțat poliția.

Polițiștii, localnicii dar și voluntari cu mașini off road l-au căutat timp de două zile. În cele din urmă bărbatul a fost găsit sub tufișul care i-a fost adăpost timp de 48 de ore.

” Din fericire astăzi s-a găsit bătrânelul cu probleme locomotorii, de aproape 70 de ani, în viață🙏, într-un tufiș din pădurea Baba pe raza comunei Grebănu la 2 zile de la dispariție. S-a acționat atât terestru cât și aerian cu drona. Felicitări celor care au participat la această acțiune.” a transmis pe Facebook Radu Iftinoiu, unul dintre cei care au participat la căutări.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - CSM Râmnicu Sărat

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - ACS Voinţa Limpeziş

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Sporting Lieşti - AFC Metalul Buzău

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Râmnicu Sărat - CS Viitorul Ianca

25-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

AFC Metalul Buzau - CS Stiinta Cernatesti

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Team Săgeata - ACS Montana Patarlagele

18-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Vointa Lanurile - ACS Gloria Vadu Pasii

18-05-2024


Trending