Satul buzoian
(VIDEO) Ce înseamnă pentru Scorțoasa includerea pe lista localităților cu potențial turistic. Ce obiectiv turistic va fi intens promovat

O adevărată șansă pentru dezvoltarea zonei, pentru a face cunoscute obiectivele unice de pe teritoriul comunei, dar și pentru sprijinirea celor care vor să investească în deschiderea unor unități de cazare. Așa este văzută de către autoritățile din Scorțoasa decizia Guvernului de a include oficial comuna buzoiană pe lista localităților cu resurse turistice, scrie sansanews.ro.
Potrivit primarului din Scorțoasa, Vasile Săcuiu, demersurile pentru obținerea acestui statut au fost demarate în 2021, în contextul în care pe raza localității se regăsesc Vulcanii Noroioși grupați în 3 mari zone. Printre ele, Fierbătorile de la Beciu, “cei mai activi dintre vulcanii noroioși, erupând cel mai des și spectaculos și care, potrivit legendei, au fost puși în acel loc de niște căpcăuni, ca să prindă vitele sătenilor“, după cum arată echipa Geoparcului Ținutul Buzăului.
“Totul a început în august 2021 când s- a publicat tot prin ordonanță de Guvern și am văzut că în Planul de Amenajare a Teritoriului la nivel national localitatea Scorțoasa nu face parte din localitățile cu potential turistic. Lucrul acesta m-a contrariat puțin pentru că la noi sunt 3 platouri cu vulcani noroioși: Pâclele Mari, Pâclele Mici și Fierbătorile de la Beciu, toate sunt pe raza comunei Scorțoasa. Numai pentru lucrul acesta ar fi… citește articolul integral pe sansanews.ro.
- 24 Ore2025-10-07
Doi șoferi răniți in această dimineață pe un drum din județul Buzău
- 24 Ore2025-10-07
Angelica Loredana Popa preia funcția de director de îngrijiri la Spitalul Județean de Urgență din Buzău
- 24 Ore2025-10-07
Au rămas în stradă în prag de iarnă | Incendiul le-a mistuit casa
- Locuri de muncă Buzău2025-10-07
Lista locurilor de muncă disponibile în județul Buzău la data de 07-10-2025
- 24 Ore2025-10-07
Generalul Ovidiu Bălan se retrage după 45 de ani de serviciu militar (GALERIE FOTO)
- Politic2025-10-07
Consilier local din Mărăcineni, ținta unei campanii de discreditare în timp ce oamenii tremură de frig în case
- 24 Ore2025-10-07
Incendiu la o casă: Intervenție de urgență a echipajelor SMURD și de pompieri
- 24 Ore2025-10-07
Actualizare ANM: Cod roșu de ploi puternice pentru cinci județe