Sport
LIGA5: Liderul Unirea Mărăcineni, fără pas greșit!
Unirea Mărăcineni și Viitorul Cândești s-a înfruntat în etapa XX a Ligii a cincea, pe o suprafață de joc care cu greu poate fi catalogată drept teren de fotbal. Dură și în mare parte lipsită de iarbă (de gazon nu se poate vorbi!), aceasta a influențat decisiv calitatea fotbalului practicat de jucătorii ceor două echipe. Aceștia au fost nevoiți să joace mai mult pe sus, având în vedere că balonul sărea foarte ciudat și făcea practic imposibile combinațiile la nivelul solului.
Gazdele și-au respectat statutul de lider al ierarhiei și s-au impus oarecum meritat, dar scorul a fost cam categoric, după impresia general lăsată de cei aflați pe teren. Un 2-0 sau 3-1 era mult mai aproape d eadevăr, mai ales că echipa vizitatoare a avut și ea șansele ei de gol. Cea mai mare dintre acestea a fost irosită de Iulian Rusu, care a scăpat singur către poarta adversă, dar a șutat de la 18 metri peste poartă, după numai 7 minute de joc. La poarta cealaltă, goalkeeper-ul Țătară respinge bine în două rânduri în fața adversarilor, dar pe final de repriză nu se mai poate opune golului – o lovitură liberă din apropiere, portarul cândeștean ia decizia eronată de a încerca să respingă cu palmele , în loc să boxeze, și Viorel Gheorghe marchează din careu. Este adevărat, portarul Viitorului a fost incomodat la faza respectivă și de soarele care i-a bătut drept în față. Avantaj minim pentru gazde la pauză.
În repriza a doua fotbalul jucat a fost și mai puțin, doar patru faze fiind de notat. Primele două îl au în prim-plan pe Alin Sava și se concretizează în două goluri, primul cu ajutorul unui fundaș advers,iar al doilea din vole, din interiorul careului. Apoi, minutul 70 aduce o decizie drastică a arbitrului meciului, care îi acordă lui Iulian Rusu direct cartonaș roșu pentru injurii, decizie care la prima vedere poate părea foarte drastică. În fine, în minutul 77, gazdele obțin un penalty fără dubii, dar Mădălin Salaoru, jucător intrat în repriza secundă, trimite puțin peste poartă. Un 4-0 ar fi fost însă mult prea mult, în raport cu modul în care au decurs ostilitățile.
Se termină 3-0 și amfitrionii își consolidează poziția de lider, cu cinci puncte deasupra Rapidului din Pârscov, ocupanta poziției secunde. De partea cealaltă, cândeștenii se mențin la jumătatea ierarhiei, și se întorc acasă cu mâna goală, deși poate ar fi meritat și ei măcar un gol. Dar, așa este fotbalul…
UNIREA MĂRĂCINENI-VIITORUL CÂNDEȘTI 3-0 (1-0)
Au marcat: V.Gheorghe (37), Alin Sava (55,67)
UNIREA: Ionescu, Lemnaru, Sava, Tudose, Luca, V. Gheorghe, Costea, Ilie, Grigore, Paul Constantin, V. Constantin Au mai jucat Salaoru, Enciu, Roman și Anghel Antrenor:Cristian Enciu
VIITORUL: Țătară, Nica, Giurea, I. Rusu, S. Rusu, Mihăilă, Teodorescu, Orășanu, Mosorete, Ad. Neguțu, Coman Pe parcursul jocului a mai intrat Stratone ANtrenor: Nicolaie Argăseală
Au arbitrat Mihai-Ion Andrei, Adrian Grama și Mario-Roberto Vlad, Observator: Nicolae Paris
Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău08-11-2025 , Scor: 0-2 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti22-11-2025 , Scor: 1-1 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău29-11-2025 , Scor: 2-0 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ06-12-2025 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila05-12-2025 , Scor: 1-4 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat28-11-2025 , Scor: 6-1 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc21-11-2025 , Scor: 1-2 |

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-04Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă: Banca de Gene de la Buzău, în pericol din cauza lipsei de personal

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău









