Conectează-te cu noi

24 Ore

CUM VA FI VREMEA DE 1 MAI ŞI DE PAŞTE.

Avatar photo

Publicat

pe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri, 19 aprilie, prognoza pentru următoarele săptămâni, scrie newss.ro.

Astfel, la începutul săptămânii viitoare, vremea va fi rãcoroasã în cea mai mare parte a ţãrii, cu temperaturi modeste pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros şi va ploua local în vestul, centrul şi sud-estul ţãrii şi doar pe arii restrânse în rest.

În zona montanã înaltã, precipitaţiile vor fi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte şi local şi temporar în sudul, sud-estul şi nord-estul teritoriului. O încălzire treptată este prognozată de meteorologi din data de 25 – 26 aprilie, când valorile termice vor trece de 20 de grade Celsius.

Săptămâna  22 – 29 aprilie 2024

Cu excepția extremității de sud-est a țării, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, mai ales în regiunile vestice și nord-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali și în zona sub-montană din regiunile sudice.

Săptămâna 29 aprilie – 6 mai 2024

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Citește articolul integral pe newss.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

27-04-2024 , Scor: 2-3
17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CS Viitorul Ianca - CSM Râmnicu Sărat

27-04-2024 , Scor: 0-1
17:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

CSM Focşani 2007 - AFC Metalul Buzău

27-04-2024 , Scor: 0-1
19:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Corvinul 1921 Hunedoara

25-04-2024 , Scor: 2-2
11:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - CS Mioveni

28-04-2024 , Scor: 1-0
17:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Montana Patarlagele - Petrolul Berca

27-04-2024 , Scor: 1-2
17:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

Team Săgeata - Vointa Lanurile

27-04-2024 , Scor: 0-1


Trending