Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ninsori pentru Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură, care va intra în vigoare luni la ora 18:00. Potrivit acestora, până marţi la ora 12:00, la altitudini de peste 1.500 de metri în aceste zone se vor înregistra ninsori abundente, care vor duce la formarea unui strat consistent de zăpadă. Judeţele care se vor afla parţial sub acest Cod sunt Caraş – Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi. De asemenea, la munte vremea va fi rece, cu ploi în cea mai mare parte a zilei, iar cantitățile de apă vor depăși 15l/mp, în timp ce la altitudini de peste 1500 de metri vor fi ninsori abundente. Este recomandată prudenţa şi respectarea atenţionărilor emise de autorităţi pentru a evita situaţiile neplăcute, scrie newss.ro.