Consilierii județeni au votat în unanimitate un act administrativ prin care s-a luat măsura suspendării internărilor persoanelor în vârstă la două dintre centrele pentru bătrâni care...
Două focare de pestă porcină au fost identificate în județul Buzău, în comunele Zărnești și Sărulești, unde 29 de porci din două gospodării au fost sacrificați. Aceasta...
Profesorul Cezar Dumbravă este a doua personalitate buzoiană pe care Primăria a așezat-o în calendarul proiectului „Zilele personalităților de ieri și de azi” din acest an....
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat, duminică, în discursul ţinut la Congresul extraordinar al formaţiunii, că „nu există perfecţiune” în ceea ce-i priveşte pe...
Fostul primar al comunei Cochirleanca Ilie Nicolae – unul dintre oamenii de încredere din teritoriu ai deputatului PNL Adrian „Dottore” Mocanu, participant activ la campaniile electorale...
Gripa face victime în Buzău, unde două persoane în vârstă de 70, respectiv 80 de ani au murit, iar trei pacienți sunt internați în secția ATI...
Vremea neobișnuit de caldă continuă să surprindă la finalul lunii ianuarie, cu temperaturi care au ajuns până la 20 de grade Celsius în mai multe zone...
De la aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 și până în prezent, țara noastră a beneficiat de peste 95 miliarde de euro din fonduri europene,...
În perioada 21-23 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, alături de reprezentanți ai Biroului pentru Imigrări, Inspectoratului Teritorial de Muncă, jandarmi și polițiști...
Un bărbat de 50 de ani, din Movila Banului, proaspăt eliberat din închisoare, a ajuns din nou după gratii după ce a atacat o bătrână de...