Aproximativ 3.000 de clerici și credincioși buzoieni au participat vineri seară, 3 mai 2024, la Denia Prohodului Domnului și la procesiunea cu Sfântul Epitaf pe străzile...
Școala are, prin excelență, scopul de a modela armonios mințile și inimile tinerilor pe care îi conduce pe drumul cunoașterii, iar cadrele didactice de la Seminarul...
La Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, Sfânta Liturghie în cinstea praznicului împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim a fost săvârșită duminică, 28 aprilie 2024, de...
Sâmbătă, 20 aprilie 2024, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din municipiul Buzău a găzduit etapa județeană a Olimpiadei interdisciplinare Cultură și spiritualitate românească, la care au participat 160...
În Duminica a 5-a din Postul Sfintelor Paști (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca), 21 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta...
În vinerea din săptămâna a cincea a Postului Sfintelor Paști, 19 aprilie 2024, în bisericile ortodoxe, s-a oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri. La Catedrala „Înălțarea Domnului”...
În Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul), 14 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a făcut un popas...
Catedrala Copiilor din municipiul Buzău și-a sărbătorit vineri, 12 aprilie 2024, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Mucenic Sava. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost săvârșită de...
Sâmbătă, 13 aprilie 2024, s-a desfășurat faza județeană a Olimpiadei de Religie pentru clasele V-XII. În județul Buzău, competiția școlară a fost găzduită de Liceul de...
Patriarhia Română și Antibiotice SA Iași au organizat miercuri, 10 aprilie 2024, conferința interdisciplinară Credință și știință – izvor de sănătate, care se înscrie în seria...