Cultural/Educație
Pomenirea părintelui profesor Mihalache Tudor, la doi ani de la mutarea sa la Domnul

Părintele arhidiacon Mihalache Tudor, profesor de muzică bisericească și director al Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din municipiul Buzău, a fost pomenit sâmbătă, 25 mai 2024, la doi ani de la trecerea sa la cele veșnice. Parastasul a fost săvârșit de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial, în prezența membrilor familiei celui s-a mutat la Domnul în dimineața zilei de 15 aprilie 2022, precum și a unor consilieri eparhiali și actuali profesori ai școlii teologice buzoiene, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.
În soborul de clerici s-au aflat: pr. Ionuț Constantin și pr. Paul-Constantin Avram, consilieri eparhiali, pr. Daniel Bahnea, spiritualul Seminarului Teologic din Buzău, pr. Cornel Ivan, de la Parohia „Sfântul Ierarh Epifanie” din Buzău, și pr. Emanuel Alexandru, slujitor al Catedralei Voievodale.
La sfârșitul slujbei de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a rostit un cuvânt de evocare a regretatului părinte profesor.
„Am săvârșit slujba Parastasului pentru arhidiaconul Mihalache Tudor în Catedrala Voievodală, pentru că acest lăcaș sfânt a fost martorul slujirii cu multă dragoste a părintelui profesor. Aici a fost casa lui duhovnicească, alături de școala teologică de la Buzău, rămânând statornic în gândire și în trăire creștinească până la capătul vieții. Noi ne-am arătat… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.
- Național2025-07-02
ACUM: Flăcările cuprind aprox. trei hectare de pășune împădurită la Brăești
- Sport2025-07-02
Oana Matache aleargă la Buzău 21k pentru un centru dedicat părinților
- Administrație2025-07-02
12 străzi din Buzău, cu parcări cu plată și tarifare progresivă. Măsură pentru fluidizarea traficului
- 24 Ore2025-07-02
„Acarul Păun” – expresia născută dintr-o tragedie feroviară petrecută la Buzău
- Administrație2025-07-02
COSTEL VÎNĂTORU: Fermierii au acces la date meteo GRATUITE în timp real
- 24 Ore2025-07-02
Protest la Buzău: Sute de finanțiști cer salarii decente și oprirea tăierilor de sporuri
- 24 Ore2025-07-02
Ilie Bolojan anunță noile măsuri fiscale. Vezi care sunt acestea!
- Sport2025-07-02
Etapa de la Vulcanii Noroioși va purta numele lui Mihai Leu