” 4 în 1 ”. Bulevardul Unirii, un șantier multiplu - Campus TV

Noiembrie 1 09:04 2022 by campusbuzau.ro

Zona cu cele mai multe șantiere din oraș este Bulevardul Unirii, unde se lucrează pe patru fronturi. Se reabilitează carosabilul și trotuarele, se instalează sisteme de irigații și de management inteligent al traficului și se schimbă sistemul de iluminat nocturn, scrie campusbuzau.ro.

Pe Bulevardul Unirii se lucrează zi și noapte pentru că, pentru realizarea proiectului european de reabilitare și modernizare a carosabilului și trotuarelor, mai sunt necesare și alte lucrări.

În paralel se intalează și un sistem de irigare a spațiilor verzi de pe Bulevard dar și noul sistem de management inteligent al traficului rutier.

Cel mai probabil, până la sfârșitul acestui an, vor funcționa și noile semafoare cu senzori, dar și camerele video de supraveghere a traficului, controlate de sistemul de management, al cărui Centru de Comandă va fi în clădirea fostului sediu al Stării Civile de pe Bălcescu.

Sistemul modern de iluminat stradal este un alt proiect al Buzăului, care a început să se materializeze deja pe Bulevardul Unirii și care va fi continuat în tot orașul.

Până la sfârșitul anului viitor, 6300 de corpuri de iluminat stradal cu tehnologie led , vor fi instalate în întregul Municipiu.

Odată pus în funcțiune, noul sistem va genera economii însemnate la plata energiei electrice pentru iluminatul urban.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%