Va amintiți de ea? In urma cu 33 de ani aripile Mihaelei Runceanu au fost frânte

Noiembrie 1 08:45 2022 by buzau.net

A fost o artistă mare a României, iubită și îndrăgită de public, care avea melodii ce ajungeau la inima tuturor. Din nefericire a plecat dintre noi mult prea devreme, și a lăsat în urmă multă tristețe. Este vorba despre regretata Mihaela Runceanu care, din păcate, nu a mai ajuns nici la 35 de ani.

Cele mai frumoase cântece ale sale sunt adevărate ever-green-uri. „E-adevărat, iubirea mea”, ”De-ar fi să vii”, ”Conga” sau ”Iartă” încântă, în continuare, atât publicul nou, cât şi pe fanii săi devotaţi.
 
A susţinut ultimul său spectacol pe 29 octombrie 1989, în care a îngenuncheat în faţa publicului. Sala Radio găzduia spectacolul-maraton "Start Melodii '89". Sala arhiplină a copleşit-o pe interpretă cu valuri de aplauze. În loc să se bucure de aprecierea publicului, Mihaela Runceanu s-a întristat şi a căzut pe gânduri.

Cu numai o zi înainte îi apăruse la Electrecord cel de-al doilea vinil LP, "Pentru voi, muguri noi". S-a întâlnit cu Titus Andrei şi mai bine de trei ore au căutat împreună în arhiva Radio negativele unor cân­te­ce. În jurul orei 19:30, Mihaela îşi sună părinţii, la Buzău, să le dea vestea cea bună: în sfârşit avea un disc nou.

"Marţi seară am vorbit cu ea la telefon. Plângea de bucurie că i-a ieşit albumul. Cum spunea ea, dădea «apă la şoricei»... La un moment dat ne-a spus că sună cineva la uşă şi a închis telefonul. Asta a fost ultima convorbire", îşi aminteşte Nicolae Runceanu, tatăl Mihaelei.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 4:00 di­mi­neaţa, telefonul familiei Runceanu a sunat din nou. Era un vecin al fetei lor, care avea grijă de casă cât lipsea Mihaela din Bucureşti. "Ne-a întrebat dacă putem veni la Bucureşti, că «e o situaţie. S-a întâmplat ceva cu Mihaela». N-a pomenit nimic de sta­rea ei, dacă e la spital sau... Nu ştia cum să-mi spună. Imediat m-a fulgerat gândul că nu mai este. Am plecat într-un suflet şi, când am ajuns, scara blocului era plină de lume", povesteşte tatăl. 

Din păcate, nu a mai ajuns nici la 35 de ani. Fatidica noapte de 31 octombrie spre 1 noiembrie i-a curmat viaţa la doar 34 de ani şi jumătate.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%