Conectează-te cu noi

Administrație

(Video) Imagini care dau fiori reci! Podul al cărui trotuar s-a prăbușit va fi dărâmat

Avatar photo

Publicat

pe

Podul de la intrarea în orașul Nehoiu a fost construit pe o structură metalică în urmă cu aproape un secol, mai exact în anul 1932. Trotuarele pentru pietoni au fost adăugate patru decenii mai târziu, iar în ultimii 50 de ani s-au făcut doar lucrări de mentenanță. Săptămâna trecută, trotuarul s-a prăbușit și doar o minune a făcut ca acolo să nu aibă loc o tragedie.  În zonă au fost impuse restricții, însă circulația trebuie oprită astfel că se caută soluții în regim de urgență, scrie sansanews.ro.

Pornind de la o expertiză făcută în 2019 prin care actualul pod a fost inclus în clasa tehnică IV din cauza gradului mare de degradare, Direcția Regională de Drumuri și Poduri are acum pe masă două scenarii. În primul rând trebuie gândită rapid o rută ocolitoare, iar asta înseamnă amenajarea unui pod provizoriu, la mica distanță de cel existent, pe care să se poată circula fără restricții de tonaj. Construcția va fi realizată în mai puțin de o lună, spune Sorin Robu, directorul DSRDP Buzău.

Următorul pas va fi construcția unui nou pod pentru care există deja proiectul, iar săptămâna viitoare va fi depus la CNAIR. Practic, podul aflat la intrarea în orașul Nehoiu va fi dărâmat, iar în locul lui realizat altul nou. Rămâne de văzut cât de repede va putea fi realizată această construcție, însă un lucru este cert. Sorin Robu spune că va cere demararea licitației pentru demararea construcției în regim de urgență tocmai… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

18:00
Fotbal, SUPERLIGA

ACS Petrolul 52 - Gloria Buzău

21-04-2025
00:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Botoşani

26-04-2025
00:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - ACSM Politehnica Iaşi

12-04-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA

26-04-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

Corvinul Hunedoara - AFC Metalul Buzău

18-04-2025 , Scor: 5-0
17:00
Fotbal, LIGA3

FC Onești - CSM Râmnicu Sărat

18-04-2025 , Scor: 1-0
17:00
Fotbal, LIGA3

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Sărat

26-04-2025


Trending