Conectează-te cu noi

24 Ore

ULTIMĂ ORĂ: 11 copii și doi adulți transportați la UPU Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Neron Lupașcu” al județului Buzău intervine în acest moment pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de persoane, care acuză stare de rău și prezintă simptome de toxiinfecție alimentară, în localitatea Măgura.

UPDATE: Surse direct vizate cu acest incident ne-au transmis că acei copii au servit masa la un restaurant din zona Vulcanilor Noroioși (zona Măgura fiind doar locul de unde au fost preluați de ambulanțe). Copiii, alături de însoțitori au servit micul dejun, iar după vizita făcută la vulcani, pe drum li s-a făcut rău.

Din primele informații, grupul este format din 39 copii și 3 adulți.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de transport personal și victime multiple și trei ambulanțe din cadrul SAJ.

La sosirea echipajelor s-a constat că toate persoanele erau conștiente și cooperante, dintre acestea 11 copii și 3 adulți au necesitat îngrijiri medicale.

Ulterior au fost preluate și transportate la Spitalul Județean de Urgență Buzău 13 persoane (11 copiii și 2 adulți), un adult refuzând transportul la spital.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

21:30
Fotbal, SUPERLIGA

ACS Petrolul 52 - Gloria Buzău

15-07-2024 , Scor: 1-1
19:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

22-07-2024
-
Fotbal, SUPERLIGA

ACSM Politehnica Iaşi - Gloria Buzău

27-07-2024
18:00
Fotbal, BARAJ PROMOVARE LIGA3

CSM Adjud (Vrancea) - Voința Lanurile (Buzău)

16-06-2024 , Scor: 2-1
18:00
Fotbal, BARAJ PROMOVARE LIGA3

Voința Lanurile (Buzău) - CSM Adjud (Vrancea)

23-06-2024 , Scor: 1-1
,

,



Trending