Conectează-te cu noi

24 Ore

Trei pompieri buzoieni, o mămică și un bebeluș formula pentru un început de vară reușit!

Avatar photo

Publicat

pe

Trei pompieri buzoieni, o mămică și un bebeluș formula pentru un început de vară reușit!

Colegii noștri, plutonier adjutant Ioniță Claudiu, plutonier adjutant Moraru George Daniel și sergent major Ilie Gabriel, au răspuns prezent la o solicitare de acordare asistență medicală în cazul unei doamne care se afla în travaliu la domiciliu.

🚨 În maxim 5 minute aceștia au parcurs traseul până la pacientă! 🚨

Odată ajunși la fața locului, s-a constatat că mămica era foarte aproape de momentul aducerii pe lume a bebelușului.

Și-au dat seama imediat că nu este timp pentru transportul la spital, așa că au solicitat sprijinul unui ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean și s-au înarmat cu curaj.

După alte 5 minute pline de emoții, dar păstrând mereu pe primul plan calmul și profesionalismul misiunea a fost îndeplinită, rezultatul…un bebeluș sănătos și o mămică fericită!

La puțin timp după naștere a ajuns și echipajul SAJ, care i-a preluat și i-a transportat la maternitatea Buzău.

Menirea pompierilor este de a proteja și de a servi patria, iar momente ca acesta ne reamintesc de importanța și frumusețea muncii noastre.

👶🏻 Felicitări proaspetei mămici!

🤝 Mulțumim întregii echipe pentru dedicare și implicare! Suntem mândri că faceți parte din familia noastră! ❤️

#ISUBUZĂU #MISIUNE_SPECIALĂ #SALVATORII

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17:30
Fotbal, BARAJ PROMOVARE LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Focşani 2007

05-06-2024 , Scor: 2-0
18:00
Fotbal, BARAJ PROMOVARE LIGA2

CSM Focşani 2007 - AFC Metalul Buzău

01-06-2024 , Scor: 2-1
18:00
Fotbal, FINALA: CUPA ROMANIEI

ACS Team Săgeata - FC Petrolul Berca

05-06-2024 , Scor: 2-0
18:00
Fotbal, BARAJ PROMOVARE LIGA3

CSM Adjud (Vrancea) - Voința Lanurile (Buzău)

16-06-2024 , Scor: 2-1
18:00
Fotbal, BARAJ PROMOVARE LIGA3

Voința Lanurile (Buzău) - CSM Adjud (Vrancea)

23-06-2024
,

,



Trending